Romantism rural

Simt că aceste vremuri vor rămâne profund marcate în istorie drept evenimente înainte sau după corona virus. Și acum că am stabilit acest aspect, plasez povestea mea cu mult înainte de perioada de izolare socială.

Dacă stau bine și mă gândesc, în acele vremuri Ionel nu avea ceas deșteptător, dar razele soarelui și cocoșul din curte îi spuneau că s-a făcut dimineață. În satul lui din munți își câștigă existența într-o carieră de minereu de aur. Era o slujbă sezonieră, exploatările având loc doar în perioada caldă a anului. Restul timpului, că să nu stea numai în cameră mai participa la diverse activități prin sat.

În zilele marcate cu roșu în calendar Ionel obișnuia să cânte la biserica din sat, unde a dovedit că ceaslovul folosește și la altceva în afară de prinsul muștelor.(vezi Ion Creangă).

Motivul pentru care făcea asta era că dorea cu orice chip să studieze teologia în speranța că va evita pe viitor statul în câmp la cules de cânepă.

Astăzi fiind sărbătoare, se îmbrăcă cu cea mai bună cămașă a sa știind că după slujba de la biserică urmează o horă în bătătura din fața primăriei, aici având ocazia să își găsească o parteneră de dans viitoare nevasta, pe criteriul aspectului fizic și al sfaturilor oferite de sătenii mai în vârstă care sunt mai înțelepți.

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, în curba dintre dealurile ce mărginesc satul, o întâlni pe frumoasă Maricica, și preferă să rămână împreună cu ea chit că ratau petrecerea din sat. Și nu au regretat decizia luată, s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți(că așa se termină de obicei o poveste cu final fericit 😊

Adi 3PAS

P.S. Această poveste a fost scrisă că participare la jocul celor 12 cuvinte din „blogul lui Eddie

4 gânduri despre „Romantism rural

  1. L-am urmarit pe Ionel pas cu pas! Am auzit chiar si cantecul cocosului! 🙂 Ionel, inteleg, a renuntat la ideea preotiei. 🙂

    Asa-i si-n gandul meu: „inainte si dupa pandalie”… 🙂 Viata merge inainte!
    Numai de bine!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Diana, Ionel îți este recunoscător că l-ai însoțit în această călătorie, iar eu că mi-ai spus despre asta🤗
      Să ne „auzim” cu bine și cu articole noi in continuare!

      Apreciază

    1. Bine ne-am reîntâlnit draga Suzana. Mi-am făcut din nou curaj să scriu…și este prea multa tristețe și panica in jur, incerc sa compensez cu altceva!
      Mulțumesc pentru vizită 🤗

      Apreciază

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe