A fost o data un purice obișnuit, ce își avea culcușul în blana unui pisoi jucăuș. Era singur, adică singurul supraviețuitor al nenorocirii numita deparazitare externă, proces în urma căreia toți prietenii și membrii familiei acestuia căzuseră victime. El, mai mic fiind a reușit să se ascundă atât de bine încât nu a putut fi localizat de iscusitele metode ale medicului veterinar.
Pisoiul nu era nici pe departe deranjat de prezenta puricelui, ba chiar găsea amuzant să se joace de-a v-ați ascunselea și să vadă cât de repede se ascunde și poate fi găsit în blănita moale. Locul preferat al puricelui era vârful cozii deoarece pisoiul se prindea în joc și începea să-și alerge coada încât chiar uita să mai caute puricele.
Până când într-o zi caldă de primăvară, pisoiul a ieșit la o plimbare prin parcul din apropiere. Puricele, trecând printr-un moment de tristețe și îngândurare s-a gândit să încerce să facă o schimbare în viața sa. Și era momentul potrivit, își luă avânt și sări din blana pisoiului. Ateriză în nisipul fin și confortabil, unde pentru moment puricele s-a simțit bine. Bobițele de nisip colorate, ușor încălzite de razele soarelui, și având exact dimensiunea sa îl făceau să se simță îmbrățișat și iubit. Dar aceasta senzație trecu repede deoarece bobițele de nisip nu erau vii. Dar erau perfecte așa cum erau.
Deodată auzi o gălăgie neobișnuită. Când se uita mai atent, zgomotele se auzeau din blana unui maidanez unde o colonie întreagă de purici, mai mici și mai mari se distrau de mama focului. Li se alătură și se simți bine o perioadă, până când la o scărpinătură zdravănă cu laba din spate, câinele îl aruncă în stradă. Pentru moment începu să regreta decizia de a parași blana pisoiului, dar își văzu mai departe de drum. Întâlni o veveriță grăbită, cu un salt se cuibări în blana să și nu l-am mai putut urmări. În plus, îmi era dor de pisoi, vroiam să stiu ce mai face.
Pisoiul odată întors în monotonia casei, caută puricele, și daca nu l-a găsit, s-a retras pentru moment în coltul sau, a ronțăit câteva bobite și a băut un pic de apa, apoi s-a cuibărit și a dormit, simțea nevoia să facă asta, soarele și aerul curat i-au indus aceasta stare.
După ce s-a trezit, a început să miaune prin casă plin de energie și și-a găsit șoricelul de jucărie care era preferatul sau. Se pare că a uitat complet de purice chiar dacă din când în când mai încearcă să își prindă coada. Câte o senzație de mâncărime îi mai aduce aminte de purice, îl caută și văzând că nu era el, se consolează alintându-se pe lângă unul din membrii familiei, primind o mângâiere, pe spate sau o gădilătură pe burtică.
Concluzii:
- Daca simți nevoia de schimbare, gândește-te bine, apoi acționează. Și orice ar fi, nu regreta.
- Prieteniile nu sunt niciodată întâmplătoare. Și rămân în suflet, pentru totdeauna.
- Este bine să apreciezi și să fii recunoscător pentru ceea ce ai. Intodeauna este loc de mai bine, DAR ȘI DE MAI RĂU. Alegerea ne aparține.
Adi 3PAS
