Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Intuiția sau cum mai este denumit al 6-lea simț

Câteodată referitor la un produs nou sau o întâmplare, ai o așteptare dar obișnuiești să spui că simți, intuiești ceva. Și poate de multe ori ceea ce intuiești se confirmă. Și ești plin(ă) de bucurie și de încredere în simțurile tale.

Dar…..


Te-ai gândit vreodată că gândurile tale sunt creatoare? Că dacă sunt suficient de puternice pot modifica materia, energia, gândurile și reacțiile celorlalți? Pe principiul „cu credință cât un bob de neghină poți muta munții” eu presupun că forța cu care crezi că știi ce se va întâmpla va schimba lucrurile după credința ta ca să ți-o confirme.

Fizica cuantica spune că o particulă de materie are o existență potențială, adică poate fi oriunde până la apariția unui observator, și practic ea se materializează acolo unde observatorul o identifică. „Face sens” ca să folosesc expresia moderna a tinerilor.

Și apropos de modernism, am căutat pe internet o poza relevanta pentru acest articol. La criteriul de căutare al 6-lea simț era plin cu mașini de spălat. Deci nu mai vorbim de inteligenta artificiala ci de intuiție artificiala😊

Adi 3PAS

TIMPUL S-A OPRIT

Înainte să abordez tema despre care vreau să îți scriu, aș vrea să fac o introducere. Dacă ții minte, în ultima perioadă au circulat tot soiul de teorii ale conspirației și pseudoștiințifice, legate în mai multe rânduri despre un probabil sfărșit al lumii, ba în 2000, ba în 2012. Asociate acestor teorii mai existau unele cu niște schimbări anormale la nivel planetar, cum ar fi inversarea polilor, modificări ale frecvențelor, și nu în ultimul rând faptul că s-a scurtat ziua, nu mai are 24 de ore chiar dacă în continuare ceasurile noastre asta arăta, ci că ar avea doar vreo 16, acesta fiind motivul pentru care nu mai avem timp. În realitate, și am mai scris cândva despre asta, de fapt nu mai avem bani (ia-o ca o metaforă). Timpul este același dar percepția noastră asupra lui s-a schimbat. Ne asumăm din ce în ce mai multe chestii de rezolvat și în felul acesta practic nici nu mai observăm trecerea timpului pe de-o parte, iar apariția unor rețele de socializare sau platforme de filme care ne fură (sau mai exact le dăruim) timpul nostru pe care îl considerăm prețios. Și într-adevăr timpul înseamnă bani fie că sunt câștigați sau pierduți.
Dar nu despre timp vreau să vorbesc, ci despre percepția avută astăzi asupra lui. Ca în fiecare duminică, nu reușesc mai des, îmi vizitez mama. De obicei mai pe seară, și vizita nu este mai lungă de 30-50 minute. Dar astăzi am fost cuprins de o dorință nebună de a face ceva diferit. Trebuie să precizez înainte de această că mama este foarte bătrână și cu diverse suferințe, din care cauza nu iese din casă neînsoțită. Și profitând de vremea frumoasă de afară, am plecat mai devreme de acasă și am ieșit împreună doar eu cu ea. Am fost în părculețul din apropiere și am petrecut aproximativ o oră și jumătate povestind vrute și nevrute, cum doar când suntem singuri putem face asta.
Am avut senzația că timpul s-a oprit în loc pentru noi. Nu a sunat telefonul, motiv pentru care am ignorat în totalitate atât telefonul cât și ceasul toată această perioadă. Am trăit la maxim fiecare clipă, conectându-ne unul la celălalt și descărcându-ne sufletele de poveri pe care se așternuse un praf imaginar. Am lăsat să hotărască ea când se încheie întâlnirea, iar ea a făcut-o doar cu gândul la mine și la faptul că poate mai am și altceva de făcut. Ce-i drept, știa ea ceva, programul meu nu se termină niciodată devreme.
Dar să revin asupra momentului… practic eram doar noi cu gândurile noastre, suficient de prezenți în moment încât am putut observa și ce se întâmplă în jurul nostru dar fără să ne simțim influențați de evenimente. Pur și simplu eram noi, pe o bancă și îi încălzeam pe rând mâinile reci datorită circulației periferice defectuoase.
Dar acest moment nu a fost singurul din această zi frumoasă. Aveam cumpărați de aproximativ 1 săptămână o selecție de bulbi de primăvară pentru care așteptam un moment potrivit să îi plantez. Și am făcut asta ca un experiment, într-o zonă din partea din față a casei, unde creștea sălbatic un soi de iarbă. M-am hotărât brusc să experimentez ceva (experiența nu există) și am făcut un romb. Da, ai citit bine, când vor înflori mă voi bucura de un romb cu flori nu un rond. A urmat trasarea, săpat și eliminat alte verdețuri pasagere, plantat într-o oarecare ordine și parcă niciodată nu am așteptat primăvara cu atâta nerăbdare. A fost un alt moment în care pur și simplu am ignorat timpul, am fost doar eu cu rombul meu ce va înflori curând… .
Așadar te invit să te abandonezi din când în când uitării și lipsei grijilor, abordează o activitate care îți place dar dacă te scoate din zona de confort cu atât mai bine, și închipuie-ți că timpul nu există.
Dar chiar așa… .există timpul?

Adi 3PAS

Toamnă caldă

Toamna asta calda iată
Te-a lăsat cam dezbrăcată
Fără fâș, fără umbrelă
Doar cu o bluză de dantelă.
Frunze ce se desprind plutind
Alcătuiesc un tablou splendid
Din abundență farmec și culoare
Simt că ai toată natura la picioare
Îmi permit să cred că ești o zână
Câteodată rea, dar cel mai des ești bună
în jurul tău natura va țese povești
Cu care suflete tu cucerești
Idila romantică din toamnă caldă
De povestești cuiva nu o sa creadă
Nici eu ce scriu acum povestea stând pe bancă
Nu mai sunt sigur că s-a întâmplat vreodată….

Adi3PAS

GENERAȚIA ÎN BLUGI…..GĂURIȚI

Titlul a pornit de la felul în care a fost denumită generația din care fac și eu parte, care nu numai că a prins revoluția dar a apucat ceva ani înainte de ea și poate să facă o punte între generațiile în blugi și cele în blugi găuriți. Generația în blugi vine de la faptul că acest articol vestimentar începuse în anii 80 să devina atât de popular încât toți tinerii căutau să dețină macar o pereche ca să se laude. Turcii și chinezii încă nu se prinseseră de impactul care îl va avea, deci se găseau doar modele originale, scumpe și de cele mai multe ori se vindeau pe ascuns pe Llipscani și Covaci (centrul vechi) cum este denumit acum.

Tradiția s-a perpetuat dar între timp produsul în sine a suferit modificări majore pe care le accept dar nu pot fi de acord cu ele, practice nu le înțeleg. Îmi aduc aminte că am fost acum câțiva ani într-o zona comercială cu fiica mea(face parte din generația de care vorbesc) iar vânzătoarea de la standul  cu blugi întreabă  amabilă de care blugi și-ar dori, rupți, zgâriați, sfârtecați și cine știe ce modele mai existau.

Dar aceasta a fost doar o introducere, nu intenționez să comentez acest aspect ci să vorbesc depre cei ce poartă acești vestiți pantaloni. Și aici mă voi referi strict la marea majoritate,  acceptând că exista și excepții atât în sensul bun cât și în celalalt sens, doar ca să confirme regula.

Generația cu rădăcini adânc înfipte în social media, generația cu mai multe ore cu ochii în ecranul telefonului decât ore de odihna (nu neapărat somn).

Observ la aceasta generație o detașare, o ruptura de lumea emoțiilor și a sentimentelor, o ancorare puternica în exterior doar penmtru a găsi țapul ispășitor pentru problemele sale, în rest, cu toate miile de prieteni pe diverse platforme, pare că sunt din ce în ce mai singuri și mai triști.

Observ o stimă de sine scăzută, combinată cu un ego foarte crescut (pare un pic contradictoriu) firi puse pe scandal și răzbunare la cea mai neînsemnată undă de nedreptate din partea cuiva. În glumă fiind spus, ei sunt generația care au schimbat regula și nu urmează “puterea exemplului” ci urmează “exemplul puterii”. Ei sunt genul care cred că li se cuvine totul, fară să ofere ceva în schimb. Iar dacă oferă, este limitat, de slabă calitate și doar atâta timp cât primesc.

Și lista poate continua, dar sunt doar observații, constatări, semne de întrebare.

Dacă te întrebi cum s-a ajuns aici, încerc să sintetizez câteva răspunsuri posibile. Trebuie să ținem cont cont că primul factor decisive în educație este familia, și nu doar părinții ci și rudele cu care intră în contact sau cu care este lăsat cât timp părinții sunt la serviciu. Iar aici trebuie să fac o paranteză și să spun că avem de a face cu 3 niveluri de comunicare și anume verbal, nonverbal și paraverbal, sau mai simplu cuvinte, intonație și limbajul trupului. Iar educația începe de fapt din burta mamei și până la vârstă de aproximativ 1 an, copilul nu înțelege cuvinte. El înțelege tonul vocii și limbajul corpului, trăiește într-o lume a sunetelor și a imaginilor, și este chiar expert în a decodifica aceasta. Așadar faptul că am schimbat jucăria zornăitoare cu telefonul mobil nu este vina lor, ei doar folosesc ce au în dotare neavând discernământ și cunștințe despre efectele pe termen lung. Este exact același principiu ce funcționează în cazul oricărei dependențe, oferă placere, organismul își formează receptori pentru acel stimul apoi începe să ceara.

Deci un prim impact asupra educației se întâmplă în primii 3 ani de acasă în care contează cât de bine se înțeleg adulții și cum comunică cu copilul și în prezența lui, la ce fel de evenimente și dispozitive este expus, și tendința de a-i oferi totul ca să nu îi lipsească nimic.

Următoarea etapa începe odată cu mersul la grădiniță, unde apar factori noi cum ar fi persoanele responsabile cu educația în acel mediu (grădiniță, scoală, liceu) și anturajul format din colegi pe care nu îi poate alege dar poate alege cu care din ei să petreacă mai mult timp, și anturajul care provine dintre colegi sau dintre vecini și pe măsură ce crește, personae pe care le cunoaște în diferite situații și împrejurări, uneori chiar online apoi interacționează și în viață reala. În aceasta etapa, practic cam pierdem controlul, și chiar daca am încerca să îl deținem, nu numai că nu am reuși în totatalitate dar și riscam să devenim persoane de care copilul să se ferească sau și mai grav să înceapă să ne urască.

Ceea ce am enumerat mai sus, sunt doar principalii factori perturbatori în educația copiilor, presupunând că copilul respective trăiește într-o familie normala, că are doi părinți și au unde să locuiască. Orice modificare de scenariu schimbă drastic datele problemei.

Bun, dar acum ce ar fi de făcut? Probabil că asta te întrebi daca ai ajuns până în acest punct. Sincer, nu mare lucru. Să fim doar sinceri cu copii nostril, să le arătam că îi iubim în orice mod posibil dar cu moderație în așa fel încât să nu devina obiectul unui soi de șantaj/condiționare. Trebuie în primul rând  să avem răbdare, și multă încredere în copii, atât de multa încredere încât să trecem peste zidul pe care l-au creeat și încrederea pe care le-o arătam să îi facă să aibă ei înșiși încredere în gândirea și forțele proprii.

Am ajuns la concluzia că nu copilul este de fapt problema, ci precum în cazul relației cauză-efect, și în aceste cazuri trebuie umblat la cauză ca să modificăm indirect efectul. În cazul nostru, efectul este comportamentul copilului iar cauzele le-am enumerate un pic mai sus.

Și nu vorbesc din cărți cum s-ar spune, sunt și eu părinte și sunt aproape zilnic pus în fața unor provocări diferite, unele cu rezolvare imediată iar altele cu bătaie mai lunga în trecut sau viitor.

Daca aceste gânduri nu te ajuta în vreun fel, macar vei afla că nu ești singur(a) în fata acestor aspect, foarte mulți părinți se confrunta cu aceleași dificultăți că și tine. Și nu doresc decât să trecem cu bine peste ele astfel încât să rămână drept amintiri plăcute și nu traume.

Cu drag

Adi 3PAS

Ultima ploaie de vară

Se spune că ploaia de vară este caldă…nu a fost deloc așa, dar m-am bucurat și am simțit până în cele mai îndepărtate locuri din trup și din suflet răcoarea ploii transformată în picături.

Fiecare picătură desprinsă veselă de nor, mândră să-și pună în valoare individualitatea, și își încheie călătoria pe obraz, pe buze și în oricare loc ar ajunge se simte precum un sărut mult așteptat.

Am întâmpinat cu bucuria unui copil mic fiecare strop care a venit că o binecuvântare după atâta arșița și seceta, că o mângâiere blândă plina de iubire și dor.

Căzuti pe obraz, stropii de ploaie se pot confunda ușor cu lacrimile, diferă doar gustul. Este momentul ideal sa plângi deoarece majoritatea nu își vor da seama.

Ramai cu bine in suflet vară, ne vedem la anul iară….

Adi3PAS,

Zidul din(tre) noi

Am încercat sa dărâm zidul dintre noi. Dar pentru că tu nu ai vrut, l-ai consolidat încât uneltele mele cedează neputincioase….

Am incercat sa dărâm zidul dintre noi dar am fost cuprins de teama că vei fi prea aproape de el și te va rani prabușindu-se….

Am încercat să dărâm zidul dintre noi dar m-a oprit teama ta că nu vei mai avea unde să te ascunzi in momentele de singurătate…….

Paradoxal dar câteodată zidul nu exista. In locul lui se afla o prăpastie. Deci nu avem de dărâmat ci de construit, o relație, un pod, un deltaplan…..

Și ultima variantă, zidul este virtual(cuvânt la moda). Adică nu este vizibil dar se afla in interiorul nostru. In spatele lui am ascuns cuvinte, sentimente, emoții, trăiri.

Dar zidul acesta nu este despre cineva anume. Este despre oricine. A fost clădit cu invidie, cu teama, cu viruși, războaie și momentan nu putem decât să batem cuie și să ne agățăm speranțele în ele.

Adi 3PAS

Când ceva se curăță, altceva se murdărește

Principiul în sine este relativ ușor de înțeles și explicat, dar am constatat că sfera lui de aplicabilitate este mult mai mare. Luat ca atare, după ce ne spălăm pe mâini, vom avea mâinile curate dar lăsăm în urma apa cu săpun si cu murdăria dată jos de pe mâini. S-au curățat mâinile dar s-a murdărit apa care era curată înaintea spălării mâinilor.


În cadrul unei activități fie la muncă sau la joacă, dacă alocăm mai mult timp uneia anume, neglijăm implicit alta sau alte activități. Timpul este limitat, deci este normal să se intample așa, așadar acesta este un alt aspect al principiului din titlu.


Spațiul fizic și deplasarea se încadrează în același principiu printr-o asociere simplă – nu poți fi în mai multe locuri simultan, deci pe măsură ce te apropii de un loc anume, te îndepărtezi de locul de unde ai plecat.


Varianta spirituală a acestui principiu se aplică atunci când este vorba de dragoste. Și atentie, aici mă refer la dragostea așa zis oarbă, bazată pe dependența de persoana iubită. Și aici, pe măsură ce te îndrăgostești de cineva (te apropii sufletește de cineva ) te indepartezi sufletește (chiar urăști uneori) pe altcineva, si anume fostul sau actualul..depinde de context :).


Iar partea cea mai frumoasă este faptul că acest principiu nu se aplică celui mai frumos sentiment –iubirea, iubirea necondiționată. Atunci cand te iubești pe tine suficient de mult încât esti capabil de a dărui, atunci când nu mai împărți oamenii în unii pe care îi iubești mai mult și alții pe care îi iubești mai puțin, atunci când nu mai împărți ființele vii în oameni și animale și pe cei dintr-o categorie îi iubești mai mult, atunci când nu aștepți o recompensă când ai ocazia sa ajuți pe cineva, vorbim de iubire necondiționată și este minunat ca acest principiu nu se aplică și aici.


Sper că ți-am captat atenția suficient de mult încât sa ai grija să fie mai multa curățenie reala in viata ta.

Și în încheiere, te las să reflectezi asupra cuvintelor cuprinse în “Rugaciunea Cercetasului”, cuvinte profunde care pe mine m-au atins într-un mod special într-un moment special dintr-o anumită zi:
“Dă-mi Doamne harul să am mâinile curate, curată să-mi fie limba, gândurile curate.
Ajută-mă să lupt pentru binele care se dobândeşte greu, împotriva relelor care se fac uşor.
Nu mă lăsa să mă deprind cu lucruri care-mi ruinează viaţa şi pierd sufletul.
Învaţă-mă să muncesc cu sârguinţă şi să mă comport cu sfinţenie, chiar şi atunci când numai Tu însuţi mă vezi, ca şi cum m-ar vedea toată lumea.
Iartă-mă atunci când greşesc şi ajută-mă să-i iert pe cei care nu mă tratează bine.
Ajută-mă să-i ajut pe alţii chiar şi atunci când îmi vine greu să o fac.
Dă-mi ocazia să fac un pic de bine în fiecare zi şi fă să-mi găsesc bucuria numai în Tine.
AMIN!”

Și totusi toate aspectele prezentate aici sunt normale daca îmi permiți sa ma exprim așa, adica fac parte din viața si per ansamblu oferă imaginea de echilibru asemanator principiului Ying-Yang.


Cu drag
Adi 3PAS

Iris

Iris e numele de floare
Ce are un aspect sublim
Și cred că nu e o întâmplare
Că tot cu iris o privim….


Povestea merge mai departe
Sufletul mi-e deschis precum o carte
Floarea l-a răsfoit, ca pe o proză
Și ți-l transmite ție prin aceasta poză.

Și dacă crezi că e doar fantezie
Privește poza 5 secunde fara să clipești
Imaginația ta vie
Va merge către persoana ce-o iubesti 💞

Adi3PAS

VIAȚA – BUCURIA DE A TRĂI

De fapt totul a început de la opusul vieții, moartea. De câteva zile întorc acest aspect pe toate părțile sale. În ultimele 3 săptămâni am avut parte de 4 persoane decedate.  Nu rude de ale mele iar pe trei dintre ele nici nu le-am cunoscut personal dar am cunoscut apropiații lor suficient de mult încât să le simt durerea. În schimb, persoana care a început dacă pot să mă exprim așa, această serie de evenimente triste a fost un om deosebit pe care am avut plăcerea să îl cunosc și din mai multe motive pe care nu le voi expune aici m-a afectat cel mai mult. Dar și în celelalte cazuri, am simțit nevoia și am fost un pic aproape cu o vorba, cu o mângâiere  adresate persoanelor apropiate deoarece am putut să simt tristețea din sufletul lor.

                Este adevărat că oameni trec în lumea de dincolo cum se spune în fiecare moment al zilei dar felul în care ne afectează este direct proporțional cu distanță socială, cu relația avută cu cel în cauză sau cu rudele sale.

                Ceea ace simțim în aceste cazuri este o tristețe intensă, sfâșietoare peste care este bine să trecem cât mai repede cu putință. Orice emoție durează foarte puțin doar că noi o ancorăm în minte și practic o păstrăm vie de câte ori se activează.

                Mai întâi trebuie să înțelegem că nașterea și moartea sunt singurele evenimente sigure din viață noastră. Dacă pentru naștere avem aproximativ 9 luni să ne familiarizăm cu evenimentul, în plus emoția ce însoțește evenimentul este una pozitivă, în cazul morții nu suntem pregătiți niciodată și nu ne-o dorim chiar dacă știm sigur că va veni, nu putem ACCEPTA acest lucru. Suntem mult prea ATAȘAȚI de persoana respectiva.

                Dar de ce ar trebui să acceptăm? Deoarece într-un mod sau altul, mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla. Momentul ni-l alegem fiecare, mai mult inconștient, prin suma alegerilor pe care le facem în fiecare clipă și care ne decid mai departe viitorul. Deci pur și simplu trebuie să acceptăm că orice om care s-a născut la un moment dat va muri indiferent dacă suntem de acord sau nu cu aceasta.

                Opusul atașamentului este DETAȘAREA. Este atitudinea sănătoasă față de orice, fie ea ființă sau obiect material. Detașarea nu înseamnă să iubești mai puțin sau să ignori. Detașarea înseamnă să te eliberezi de frică de a pierde pe cineva sau ceva. Atașamentele îmbracă mai multe forme pe care nu le voi detalia aici dar sunt sursă tuturor suferințelor noastre și au la baza frică.

                În cazul de față, în  cazul decesului unei persoane dragi, DETAȘAREA vine prin ACCEPTAREA faptului că drumurile vieții au ajuns la o răscruce unde se despart, firesc, fiecare urmându-și mai departe cursul prestabilit.

                Am trecut și eu prin așa ceva în urmă cu puțin timp chiar dacă pare, nu vorbesc în necunoștință de cauza. Și îmi asum riscul de a nu fi pe placul tuturor, motivul principal care ne poate face să acceptăm mai ușor acest gen de eveniment este să înțelegem că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, totul face parte din planul sau. Deci dacă nu putem acceptă situația, practic negăm planul lui Dumnezeu sau chiar pe Dumnezeu însuși care se află peste tot și în tot ceea ce ne înconjoară.

                Acestea fiind spuse, pentru că tu citești aceste gânduri pe care eu le scriu, se datorează faptului că în planul lui Dumnezeu noi încă mai avem treaba, să trăim să iubim și să îndeplinim ceea ce ni se oferă. Este un motiv imens de bucurie și recunoștință pe care ar trebui să îl simțim în fiecare clipă a dimineții, aceea clipă în care devenim conștienți de faptul că ne-am trezit și putem începe o nouă zi.

                Sau cum aminteam unei prietene de una din legile vestitului Murphy “Zâmbește, mâine va fi mai rău” eu aș modifică în “ Zâmbește, mâine va fi mai bine” pentru că de fapt cine este Murphy că eu să fiu de acord și să mă supun legii lui?  :))).

                Mai fac o mică paranteză înainte de încheiere. Noi suntem ființe cu suflet și conștiința și în urmă evenimentelor din viață noastră simțim câte ceva, apare o emoție fie pozitivă fie negativă și nu este bine să o ignorăm ci să o acceptăm și să vedem ce putem face cu ea. Emoția apare datorită faptului că orice eveniment din viață noastră trece prin filtrul minții, I se face o analiză și se decide dacă este bun sau rău, apoi în funcție de acestea ne bucurăm sau ne supărăm. Nu este deloc ușor dar stă în puterea noastră (nimeni nu poate face această muncă pentru noi) să abordăm altfel evenimentul și practic schimbăm în acest fel de la rădăcina ceea ce simțim. Că să înțelegi mai bine la ce mă refer, un om lipsit de unul din simțurile sau funcțiile de baza ale corpului poate alege postura de victima și de asistat social sau se poate mobiliza și dovedi că poate fi învingător. Este cazul lui  sârb după nume, Nick Vujicic care s-a născut în Australia cu o afecțiune extrem de rară, fără mâini și fără picioare dar a abordat atât de pozitiv viață încât a devenit trainer și speaker motivațional, inspirând pe oricine se crede lipsit de noroc sau șansă în viață.

Acestea fiind spuse, sper că măcar te-am pus un pic pe gânduri, pe care m-ar bucură enorm să le primesc într-un comentariu. Nu îți fie teamă, nu voi judecă părerea ta.

Cu bine

Adi 3PAS