Când plouă floarea pare tristă
Dar lacrima ei n-ajunge in batistă
Potolește setea de la rădăcina
Iar ea emană bucurie și lumină.
Când plouă tu ești mereu senină
Norii nu-ți pot umbri a ta lumină
Căci ea vine din suflet, nu din soare
Chiar dacă viața uneori mai doare.
Acum, o lacrimă observ pe-al tău obraz
Și o sărut, că să uiți de necaz
Zâmbetul tău îmi spune c-a trecut
Și esti senină cum erai la inceput.
Adi 3PAS
Am intrat în a doua „porție” a stării de urgență. Acest mic și rău inamic public ne-a făcut să ratăm cel mai frumos anotimp. Dar acesta este un mod limitat de gândire, care nu mă caracterizează. Pentru că pentru fiecare este diferit.
Pentru mine, căci despre asta vreau să scriu, nu s-au înrăutățit foarte multe lucruri. Sunt recunoscător că am încă un serviciu care poate funcționa și în aceste condiții, și un cățel drăguț care mă scoate la plimbare de două ori pe zi (opțiunea mea, a lui sigur ar fi alta).
Dar cu toate acestea, pentru că sunt o persoană destul de empatică, mă afectează ceea ce se întâmplă în jur…izolare, suferință, stres, anxietate. Vorbind despre oameni…..
Personal sunt necăjit că nu mi-am mai vizitat mama de mai mult de o lună, din teamă că îi pot pune viața în pericol, datorită vârstei și problemelor de sănătate se află în categoria de risc ridicat în caz de infectare. Prin specificul meseriei ajung în mai multe locuri, întâlnesc mai multe persoane pe zi, și mă feresc atât cât este omenește posibil, fără exagerări. În plus, dacă tot ies din casă, sunt responsabil și cu aprovizionarea casei cu cele de trebuință. Acestea au fost motivele pentru care nu merg în vizită nici măcar la mama deoarece riscul cel mai mare îl prezintă persoanele asimptomatice, iar cum eu, mulțumesc lui Dumnezeu am sistemul imunitar destul de bun îmi este teamă să nu fiu purtător al inamicului public.
Această perioada ciudată este o perioadă a adevărului, care ne pune față în față cu noi înșine, sau ne arată adevărata față a noastră și a celor din jur. Nevoiți să petrecem mai mult timp alături de cei dragi, apar cele mai paradoxale situații…de la nervi, atacuri de panică și certuri până la relații ce se leagă mai strâns că niciodată. Iar aceste lucruri nu sunt decât dezvăluirea adevăratei fețe a relației cu ceilalți membri ai familiei.
Ceea ce avem de făcut, corespunde ca o mănușă unui slogan publicitar „Gândim global, acționăm local”. Mai mult ca oricând, responsabilitatea fiecărui individ în parte se reflectă în starea de bine a celor din jur. Mai trist este că cel mai probabil disciplina se datorează mai mult fricii de amendă decât a unei decizii conștiente.
Ceea ce se întâmplă acum, cu siguranță va trece. Tot ce avem de făcut este să ne păstrăm calmul și buna dispoziție și să nu încetăm să credem într-o lume mai bună, în oameni mai buni.
Razi cât mai mult și fii optimist, nu îi va plăcea virusului pentru că ar avea mai mult de muncă….(este o glumă dar mai cu tâlc).
Cu încredere și speranța că totul va fi bine!
Adi 3PAS
Simt că aceste vremuri vor rămâne profund marcate în istorie drept evenimente înainte sau după corona virus. Și acum că am stabilit acest aspect, plasez povestea mea cu mult înainte de perioada de izolare socială.
Dacă stau bine și mă gândesc, în acele vremuri Ionel nu avea ceas deșteptător, dar razele soarelui și cocoșul din curte îi spuneau că s-a făcut dimineață. În satul lui din munți își câștigă existența într-o carieră de minereu de aur. Era o slujbă sezonieră, exploatările având loc doar în perioada caldă a anului. Restul timpului, că să nu stea numai în cameră mai participa la diverse activități prin sat.
În zilele marcate cu roșu în calendar Ionel obișnuia să cânte la biserica din sat, unde a dovedit că ceaslovul folosește și la altceva în afară de prinsul muștelor.(vezi Ion Creangă).
Motivul pentru care făcea asta era că dorea cu orice chip să studieze teologia în speranța că va evita pe viitor statul în câmp la cules de cânepă.
Astăzi fiind sărbătoare, se îmbrăcă cu cea mai bună cămașă a sa știind că după slujba de la biserică urmează o horă în bătătura din fața primăriei, aici având ocazia să își găsească o parteneră de dans viitoare nevasta, pe criteriul aspectului fizic și al sfaturilor oferite de sătenii mai în vârstă care sunt mai înțelepți.
Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, în curba dintre dealurile ce mărginesc satul, o întâlni pe frumoasă Maricica, și preferă să rămână împreună cu ea chit că ratau petrecerea din sat. Și nu au regretat decizia luată, s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți(că așa se termină de obicei o poveste cu final fericit 😊
Adi 3PAS
P.S. Această poveste a fost scrisă că participare la jocul celor 12 cuvinte din „blogul lui Eddie„
3 PAS(I) CĂTRE CEILALȚI 