Inocența unui boboc de floare depășește imaginația oricărui privitor.
Inocența unui copil, depășește imaginația oricărui părinte.
Inocența unui animal depășește imaginația oricărui om.
Inocența unei tinere depășește imaginația oricărui admirator….
Adi 3PAS
Principiul în sine este relativ ușor de înțeles și explicat, dar am constatat că sfera lui de aplicabilitate este mult mai mare. Luat ca atare, după ce ne spălăm pe mâini, vom avea mâinile curate dar lăsăm în urma apa cu săpun si cu murdăria dată jos de pe mâini. S-au curățat mâinile dar s-a murdărit apa care era curată înaintea spălării mâinilor.
În cadrul unei activități fie la muncă sau la joacă, dacă alocăm mai mult timp uneia anume, neglijăm implicit alta sau alte activități. Timpul este limitat, deci este normal să se intample așa, așadar acesta este un alt aspect al principiului din titlu.
Spațiul fizic și deplasarea se încadrează în același principiu printr-o asociere simplă – nu poți fi în mai multe locuri simultan, deci pe măsură ce te apropii de un loc anume, te îndepărtezi de locul de unde ai plecat.
Varianta spirituală a acestui principiu se aplică atunci când este vorba de dragoste. Și atentie, aici mă refer la dragostea așa zis oarbă, bazată pe dependența de persoana iubită. Și aici, pe măsură ce te îndrăgostești de cineva (te apropii sufletește de cineva ) te indepartezi sufletește (chiar urăști uneori) pe altcineva, si anume fostul sau actualul..depinde de context :).
Iar partea cea mai frumoasă este faptul că acest principiu nu se aplică celui mai frumos sentiment –iubirea, iubirea necondiționată. Atunci cand te iubești pe tine suficient de mult încât esti capabil de a dărui, atunci când nu mai împărți oamenii în unii pe care îi iubești mai mult și alții pe care îi iubești mai puțin, atunci când nu mai împărți ființele vii în oameni și animale și pe cei dintr-o categorie îi iubești mai mult, atunci când nu aștepți o recompensă când ai ocazia sa ajuți pe cineva, vorbim de iubire necondiționată și este minunat ca acest principiu nu se aplică și aici.
Sper că ți-am captat atenția suficient de mult încât sa ai grija să fie mai multa curățenie reala in viata ta.
Și în încheiere, te las să reflectezi asupra cuvintelor cuprinse în “Rugaciunea Cercetasului”, cuvinte profunde care pe mine m-au atins într-un mod special într-un moment special dintr-o anumită zi:
“Dă-mi Doamne harul să am mâinile curate, curată să-mi fie limba, gândurile curate.
Ajută-mă să lupt pentru binele care se dobândeşte greu, împotriva relelor care se fac uşor.
Nu mă lăsa să mă deprind cu lucruri care-mi ruinează viaţa şi pierd sufletul.
Învaţă-mă să muncesc cu sârguinţă şi să mă comport cu sfinţenie, chiar şi atunci când numai Tu însuţi mă vezi, ca şi cum m-ar vedea toată lumea.
Iartă-mă atunci când greşesc şi ajută-mă să-i iert pe cei care nu mă tratează bine.
Ajută-mă să-i ajut pe alţii chiar şi atunci când îmi vine greu să o fac.
Dă-mi ocazia să fac un pic de bine în fiecare zi şi fă să-mi găsesc bucuria numai în Tine.
AMIN!”
Și totusi toate aspectele prezentate aici sunt normale daca îmi permiți sa ma exprim așa, adica fac parte din viața si per ansamblu oferă imaginea de echilibru asemanator principiului Ying-Yang.
Cu drag
Adi 3PAS
Iris e numele de floare
Ce are un aspect sublim
Și cred că nu e o întâmplare
Că tot cu iris o privim….
Povestea merge mai departe
Sufletul mi-e deschis precum o carte
Floarea l-a răsfoit, ca pe o proză
Și ți-l transmite ție prin aceasta poză.
Și dacă crezi că e doar fantezie
Privește poza 5 secunde fara să clipești
Imaginația ta vie
Va merge către persoana ce-o iubesti 💞
Adi3PAS
De fapt totul a început de la opusul vieții, moartea. De câteva zile întorc acest aspect pe toate părțile sale. În ultimele 3 săptămâni am avut parte de 4 persoane decedate. Nu rude de ale mele iar pe trei dintre ele nici nu le-am cunoscut personal dar am cunoscut apropiații lor suficient de mult încât să le simt durerea. În schimb, persoana care a început dacă pot să mă exprim așa, această serie de evenimente triste a fost un om deosebit pe care am avut plăcerea să îl cunosc și din mai multe motive pe care nu le voi expune aici m-a afectat cel mai mult. Dar și în celelalte cazuri, am simțit nevoia și am fost un pic aproape cu o vorba, cu o mângâiere adresate persoanelor apropiate deoarece am putut să simt tristețea din sufletul lor.
Este adevărat că oameni trec în lumea de dincolo cum se spune în fiecare moment al zilei dar felul în care ne afectează este direct proporțional cu distanță socială, cu relația avută cu cel în cauză sau cu rudele sale.
Ceea ace simțim în aceste cazuri este o tristețe intensă, sfâșietoare peste care este bine să trecem cât mai repede cu putință. Orice emoție durează foarte puțin doar că noi o ancorăm în minte și practic o păstrăm vie de câte ori se activează.
Mai întâi trebuie să înțelegem că nașterea și moartea sunt singurele evenimente sigure din viață noastră. Dacă pentru naștere avem aproximativ 9 luni să ne familiarizăm cu evenimentul, în plus emoția ce însoțește evenimentul este una pozitivă, în cazul morții nu suntem pregătiți niciodată și nu ne-o dorim chiar dacă știm sigur că va veni, nu putem ACCEPTA acest lucru. Suntem mult prea ATAȘAȚI de persoana respectiva.
Dar de ce ar trebui să acceptăm? Deoarece într-un mod sau altul, mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla. Momentul ni-l alegem fiecare, mai mult inconștient, prin suma alegerilor pe care le facem în fiecare clipă și care ne decid mai departe viitorul. Deci pur și simplu trebuie să acceptăm că orice om care s-a născut la un moment dat va muri indiferent dacă suntem de acord sau nu cu aceasta.
Opusul atașamentului este DETAȘAREA. Este atitudinea sănătoasă față de orice, fie ea ființă sau obiect material. Detașarea nu înseamnă să iubești mai puțin sau să ignori. Detașarea înseamnă să te eliberezi de frică de a pierde pe cineva sau ceva. Atașamentele îmbracă mai multe forme pe care nu le voi detalia aici dar sunt sursă tuturor suferințelor noastre și au la baza frică.
În cazul de față, în cazul decesului unei persoane dragi, DETAȘAREA vine prin ACCEPTAREA faptului că drumurile vieții au ajuns la o răscruce unde se despart, firesc, fiecare urmându-și mai departe cursul prestabilit.
Am trecut și eu prin așa ceva în urmă cu puțin timp chiar dacă pare, nu vorbesc în necunoștință de cauza. Și îmi asum riscul de a nu fi pe placul tuturor, motivul principal care ne poate face să acceptăm mai ușor acest gen de eveniment este să înțelegem că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, totul face parte din planul sau. Deci dacă nu putem acceptă situația, practic negăm planul lui Dumnezeu sau chiar pe Dumnezeu însuși care se află peste tot și în tot ceea ce ne înconjoară.
Acestea fiind spuse, pentru că tu citești aceste gânduri pe care eu le scriu, se datorează faptului că în planul lui Dumnezeu noi încă mai avem treaba, să trăim să iubim și să îndeplinim ceea ce ni se oferă. Este un motiv imens de bucurie și recunoștință pe care ar trebui să îl simțim în fiecare clipă a dimineții, aceea clipă în care devenim conștienți de faptul că ne-am trezit și putem începe o nouă zi.
Sau cum aminteam unei prietene de una din legile vestitului Murphy “Zâmbește, mâine va fi mai rău” eu aș modifică în “ Zâmbește, mâine va fi mai bine” pentru că de fapt cine este Murphy că eu să fiu de acord și să mă supun legii lui? :))).
Mai fac o mică paranteză înainte de încheiere. Noi suntem ființe cu suflet și conștiința și în urmă evenimentelor din viață noastră simțim câte ceva, apare o emoție fie pozitivă fie negativă și nu este bine să o ignorăm ci să o acceptăm și să vedem ce putem face cu ea. Emoția apare datorită faptului că orice eveniment din viață noastră trece prin filtrul minții, I se face o analiză și se decide dacă este bun sau rău, apoi în funcție de acestea ne bucurăm sau ne supărăm. Nu este deloc ușor dar stă în puterea noastră (nimeni nu poate face această muncă pentru noi) să abordăm altfel evenimentul și practic schimbăm în acest fel de la rădăcina ceea ce simțim. Că să înțelegi mai bine la ce mă refer, un om lipsit de unul din simțurile sau funcțiile de baza ale corpului poate alege postura de victima și de asistat social sau se poate mobiliza și dovedi că poate fi învingător. Este cazul lui sârb după nume, Nick Vujicic care s-a născut în Australia cu o afecțiune extrem de rară, fără mâini și fără picioare dar a abordat atât de pozitiv viață încât a devenit trainer și speaker motivațional, inspirând pe oricine se crede lipsit de noroc sau șansă în viață.
Acestea fiind spuse, sper că măcar te-am pus un pic pe gânduri, pe care m-ar bucură enorm să le primesc într-un comentariu. Nu îți fie teamă, nu voi judecă părerea ta.
Cu bine
Adi 3PAS
Certuri, neînțelegeri scandaluri sau oricum doriți să le numiți sunt neplăcute și nu ni le dorim. Dar apar tot timpul în ultima perioada și le externalizăm, dăm vină pe criză , pe sărăcie , pe stres, pe celălalt și felul în care el gândește (sau nu gândește ). Relația umană , relația dintre indivizi trebuie privită că având trei componente : eu, tu și relația dintre noi. Relația dintre noi trebuie privită că un șnur de care ținem amândoi dar nu trebuie să răspundem decât de capătul de șnur pe care îl ținem în mâna . Atât . Responsabilitatea noastră ar trebui să se oprească undeva la mijloc. Dar să exemplific. EU răspund ( sunt responsabil) de ceea ce spun și ceea ce fac dar NU sunt responsabil de ceea ce TU înțelegi din ce am spus eu sau de felul în care TU reacționezi la ce am făcut EU. Având în vedere aceste lucruri discuția dintre mine și tine ar trebui să fie purtată de fiecare la capătul lui de șnur , adică EU am spus cutare lucru și EU am făcut și EU am gândit și am EU simțit așa despre…… În momentul în care eu încep dialogul cu TU, adică TU ai făcut sau din vina TA practic am mutat discuția de la capătul meu de șnur la capătul tău de șnur . Este momentul în care trebuie să mă trezesc și să îmi dau seama că de fapt este vorba de mine și de reacția mea , și de ce simt eu. În plus , pentru înțelegerea mai profundă a nivelului la care discutăm și a cauzei conflictului, discuția trebuie coborâtă aș spune de la minte la inima , de la judecată la emoții , de la fapte la sentimente și în loc să – ți spun ce ai făcut să – ți spun ce am simțit vis -à-vis de ce s-a întâmplat .
Acest mod de a privi lucrurile nu este deloc ușor , deoarece există o parte din noi care întâi reacționează din instinct, mai apoi ne dăm seama de reacție și apoi o interpretăm dar câteodată este prea târziu , sau nici măcar nu ne dăm seama. Un alt mod de a privi conflictele și rezolvarea lor este identificarea nevoii. Cu toții avem dorințe și nevoi. De cele mai multe ori fiecare dorință ascunde în spatele ei o nevoie. În momentul când apare o neînțelegere , un conflict, el în mod normal se poartă la nivel de strategie, exact ca la război . Dar dacă reușim să fim deschiși și să identificăm CORECT nevoile fiecăruia discuția se mută la nivel de nevoi și satisfacerea lor, iar la acest nivel suntem la nivelul emoțiilor și a sentimentelor și dispare ceea ce numim luptă dacă ne concentrăm pe satisfacerea acelor nevoi.
Majoritatea conflictelor au la baza nevoia de a controla situații , discuții , oameni. O întâlnim la șef în raport cu angajatul , o întâlnim la părinte în raport cu copilul, o întâlnim la noi în general în raport cu ceilalți . Iar conflictul apare datorită faptului că încercăm să ne satisfacem această nevoie fără să ținem cont de nevoia celorlalți . O altă nevoie primordială aș spune este nevoia de atenție care se manifestă cel mai frecvent la copii mici dar rămâne în noi chiar și când suntem mari . Eu am observat din proprie experiență că un copil în funcție de temperamentul sau , dacă nu are satisfăcută această nevoie de atenție din partea părinților ori devine melancolic și se închide în sine , ori cazul fetiței mele Maria care face tot felul de năzbâtii care să atragă atenția , chiar dacă ea nu conștientizează această nevoie și de multe ori cu toții uităm că în spatele fiecărui gest, este o nevoie care se cere îndeplinită într -un fel sau altul. O situație similară se află în relația subalternului cu șeful . Subalternul încearcă de multe ori să capteze atenția șefilor atât de mult , încât uneori își asumă chiar realizările altora în scopul obținerii unor beneficii suplimentare, uitând câteodată să – și asume și responsabilități pentru greșeli , le “ pasează ” tot celorlalți . Dar cu toții suntem oameni obișnuiți și supuși greșelii , dar această nu trebuie să fie o scuză pentru a ne comportă în continuare la fel că și cum nu am fi citit acest articol. Mă refer la mine cel care l-am scris inclusiv ( sau în mod special), trebuie să fim conștienți în fiecare clipă de ceea ce suntem, adică ființe divine dotate cu minte, inima și suflet . Și referitor la suflet mi -a plăcut foarte mult o explicație din “ Conversații cu Dumnezeu “ în care se explica că sufletul nu se află în om adică în trup ci sufletul conține trupul și este de o formă și dimensiune nedefinită , așa cum nu putem spune cu exactitate unde se termină aerul dintr -o încăpere și unde începe aerul din încăperea învecinată , așa nu putem spune unde se termină sufletul unui om și începe sufletul celuilalt așa deci asta înseamnă că suntem cumva interconectați la nivel superior deci DE CE SĂ NE CERTĂM ?
Și în încheiere căci are legătură cu acest articol mi -a plăcut mult ce am citit undeva dar nu știu cine este autorul: “ În sufletul fiecăruia se poartă o lupta despre care tu nu știi nimic. Așa că fii bun cu ceilalți . Întotdeauna .”
Adi 3PAS
A fost odată într-o pădure din tărâmul imaginației o Ciupercuță veselă, prietenoasă ce se înțelegea de minune cu toate viețuitoarele, fie insecte, păsări sau animale. Gâzele se adăposteau sub maiestoasa ei pălărie, de ploaie sau de arșița verii, iar alte viețuitoare se obișnuiseră să-i povestească tot ce aveau pe suflet deoarece Ciupercuță era o bună ascultătoare și foarte înțeleaptă, avea o vorba bună și plină de iubire pentru fiecare.
Dar iată că se apropie ziua Ciupercuței. O zi mult așteptată deoarece pentru că o iubea toată lumea, veneau cu mic, cu mare la ea la petrecere. Doar că de dată această ea simți nevoia să facă ceva special, să pregătească o surpriză pentru doi prieteni dragi ei, Șoricelul și Pisicuță. Auzise ea de prin vecini că cei doi nu prea se înțeleg bine și se gândi să îi ajute să se cunoască mai bine și nu se putea într-un cadru mai potrivit decât la o petrecere.
Zis și făcut, Ciupercuță a scris invitațiile pentru cei doi, organizând astfel o petrecere restrânsă. Pentru aceasta se pregăti cu un tort, ceva antreuri dar și cu echipament sportiv având în vedere că cei doi invitați au multă energie și le place să alerge, așa că pregăti o șapcă și o minge de fotbal.
Primul care sosi Șoricelul s-a arătat foarte vesel și recunoscător că a fost invitat. Dar când întră pe ușa Pisicuță, el se sperie așa de tare încât se ascunse sub șapcă. Ciupercuță văzând toate acestea, îi lua cu binișorul și îi invită să se cunoască. Și așa printre vorbe și câteva glume bune, cei doi au aflat că au multe lucruri în comun cum ar fi că le place mișcarea și joaca la nebunie, și că amândoi sunt mari consumatori de produse lactate, Șoricelul brânză și cașcaval, iar lapte și smântână Pisicuță. În plus, Șoricelul fiind o viețuitoare oarecum sălbatică este nevoit să-și procure hrană fără să facă ceva rău intenționat iar Pisicuță îl mai alerga câteodată din dorința de a se juca, plictisită de una singură în casă dar nu a apucat niciodată să-i spună acest lucru căci Șoricelul speriat fugea cât îl țineau picioarele și se ascundea. Și așa din vorba în vorba au ajuns la concluzia că nu au motive să se dușmănească, ba chiar pot fi prieteni buni. Acestea fiind spuse până Ciupercuță a fost gata cu pregătirile, cei doi invitați au luat mingea și s-au jucat un pic. După care au intrat în căsuța Ciupercuței și s-au bucurat de ospitalitatea ei și de această ocazie minunată de a se cunoaște amândoi arătându-și recunoștință și oferindu-i la plecare gazdei Ciupercuță câte un mic cadou.
Ciupercuță se culcă liniștită după plecarea celor doi prieteni, plină de bucurie și satisfacție sufletească datorită faptului că a înlesnit legarea unei prietenii frumoase.
Concluzia: Încearcă să nu judeci pe pe nimeni, mai ales dacă nu-l cunoști foarte bine. Iubește pe cei din jur fără să ții cont de aspect, mediu din care provine sau obiceiuri. Pur și simplu iubește viața, sub toate formele ei de manifestare.
Adi 3PAS
Semnul întrebării azi s-a aplecat
Să se studieze, de la punct la cap
Și-a observat cu oarece mirare
Că este foarte strâmb și mare
Și atunci s-a întrebat:
Oare sunt eu vinovat cum pare
Că în lumea asta serioasă
Unii parcă au uitat să mai zâmbească?
O lume în care a fi drept nu e normal
Cu toții te vor aplecat de spate, târâș chiar
De-atunci privește lung în zare
Pot fi EU mai mult decât un semn de întrebare?
Adi 3PAS
Când pășești prin sufletul meu
Se aud trosnind sentimente, emoții
Unele mor, oricum nu mai erau de folos
Altele doar se multiplica pentru a fi ridicate de jos….
Îți mulțumesc că ai trecut, chiar dacă ești grăbit
Ai amestecat sentimentele, dar sunt fericit
Pașii tăi au rămas imprimați printre frunze
Până la primăvară vor fi adăpost pentru buburuze.
Mi-ai așternut pe suflet culori pastel
Acum o să am mai multă grijă de el
Să fie frumos atunci când revii să mă vezi
Ți-l aștern la picioare, ca un covor de flori și frunze verzi.
Adi 3PAS
A fost odata și de ce nu ar mai fi, un ținut îndepărtat apropiat de suflet deoarece era locul ideal de relaxare și visare. Iarbă și flori, copaci foșnitori și o apă curgătoare care traversa tot acest ținut te fac sa te îndrăgostești de el și să nu vrei sa mai pleci.
În acest ținut fără sa se știe de unde a venit, având scorbura unui copac drept locuință, trăia o fetiță blonda pe nume Maria. O fetiță veselă cu parul bălai care se bucura de frumusețea ținutului și de armonia unei vieți fără griji. Bucuria sufletului ei de copil era faptul ca în fiecare zi se juca cu animăluțele ce abia așteptau o mângâiere, primea nuci si alune de ronțăit de la veverițe, mirosea florile frumoase ce o înconjurau și răspândeau în jur tot felul de parfumuri și culori, sau fugea și se adăpostea de ploaie sub o ciupercă mai răsărită.
Din când în când trecea pe acolo un spiriduș, plutind pe o plută din crengi si frunze si o lua pe Maria cu el ca sa se poată bucura de susurul apei si salturile jucăușe ale peștilor care veneau sa o salute.
Seara, când se lăsa întunericul, Maria se întorcea la căsuța din copac, însoțita de câțiva licurici care ii luminau drumul, iar apoi adormea liniștita în trilurile greierilor visând la întâmplările de peste zi, mai exact la ce a simțit în fiecare moment.
Într-o bună zi, spiridușul trece vâslind ușor si o invita la o plimbare. Își lua cu ea câteva nuci și două mere, sa aibă de ronțăit. Mergeau ei așa bucurându-se de razele soarelui ce se oglindeau in apa sclipind vioi in culorile curcubeului, când deodată pe un mal vede o silueta alba ce părea a fi un căluț. Îl roagă pe spiriduș sa se apropie si căluțul întoarse capul spre ea si o privi blând. Atunci ea observa cornul din fruntea căluțului, realizând ca de fapt, el este un unicorn. Ca sa fie sigura ca nu îl sperie, îi întinse o bucățica de măr. El o ronțăi cu plăcere apoi ii spuse:
Apoi unicornul se îndepărta încet, iar Maria se întoarse acasă fascinata.
Dimineața când se trezi, nu putea sa își dea seama daca întâmplarea cu unicornul a fost vis sau reală. Dar cel mai ciudat a fost că i-a încolțit in suflet teama ca va pierde acest ținut. A început sa-i fie frica. Dar de îndată ce a ieșit din căsuța, un ciripit vesel al unei privighetori a făcut-o sa-și amintească CINE ESTE si a plecat la joaca bucurându-se de CLIPA PREZENTĂ.
Să nu uităm niciodată, că sufletul nostru este veșnic tânăr, iar fericirea o găsim numai in ținutul imaginației. Fiecare dintre noi poate fi Maria. Si ne putem lăsați influențați de vise sau nu….orice mesaj conține TOTUL. Depinde de noi ce interpretare ii dăm.
Adi 3PAS
Mămica mea te-am vizitat pe fugă
Și când în brațe eu te-am strâns
Sufletul meu de dor a plâns
Și m-am gândit să îți dedic o rugă
Mă rog la Domnul să te țină
S-apuc să îmi scot la lumina
Ceea ce niciodată nu ți-am spus
Deși nu e secret, nu am ascuns
Prins în vâltoarea vremurilor dure
Te văd mai rar dar te iubesc
În sufletul meu te păstrez
Pură că o dulce amintire
Te rog mămică să mă ierți acum
Că de multe ori eu sunt pe drum
Și nu trec să te văd ce faci
Dar îmi e dor de vorbele tale dragi
Mamă dragă te îmbrățișez și spun
Voi fi cu sufletul alături de al tău acum
Și plâng atunci când îmi e dor de ține
Mămico….te iubesc și țin la ține
Adi 3PAS
3 PAS(I) CĂTRE CEILALȚI 