A fost odată într-o pădure departe, departe, un licurici vesel și prietenos care strălucea tot timpul de bucurie. Intra în vorba cu toată lumea și îi plăcea să își facă mereu prieteni noi. Era atât de îndrăgit încât toți locuitorii pădurii se bucurau de prezența sa veselă și luminoasă.
Dar într-o zi, licuriciului i-a venit o idee, născută din iubirea necondiționată pe care o purta în suflet. Își dorea să dăruiască din lumina sa inepuizabilă tuturor, că dovadă a iubirii iar amintirea lui în sufletele lor să dureze cât mai mult. Dar s-a întristat tare rău când a realizat că nu știe cum să facă aceasta. Și pentru moment s-a retras în căsuța sa, iar de tristețe nici măcar nu mai lumina.
Viețuitoarele pădurii văzând că se lasă seară și licuriciul nu mai apare, au început să fie îngrijorate și să se întrebe unele pe altele încercând să afle ceva. Murmurul acesta a ajuns până departe la zâna pădurii care și-a luat bagheta magică și cât ai clipi din ochi și-a făcut apariția la căsuța licuriciului. Acesta când a văzut-o în prag, a început deodată să strălucească de bucurie. I-a povestit tot ce avea de gând și a rugat-o din suflet să îl ajute într-un fel. Zâna a stat un pic și s-a gândit, apoi a răsucit de trei ori bagheta și a apărut un săculeț ce conținea praf magic de lumină pe care l-a dăruit licuriciului. I-a mai spus că este inepuizabil, să nu se zgârcească când dăruiește deoarece mereu va găsi în săculeț praf magic de lumina.
Bucuros peste măsură de cele întâmplate, licuriciul îi mulțumi zânei și imediat își lua zborul să le dea vestea cea bună prietenilor, și bineînțeles câte un strop de praf magic de lumina. Dar să vedeți ce s-a întâmplat…prima oară o întâlnește pe furnică. Furnica serioasă și muncitoare cum este ea îl refuză politicos spunând că ea nu are timp de așa ceva, au multă treaba la mușuroi și timpul parcă aleargă ca nebunul. Fără să se supere, licuriciul a plecat mai departe și întâlnește în cale un cărăbuș. Cărăbușul morocănos din fire, când auzi despre ce este vorba, a plecat bombănind că el este serios nu are vreme de așa ceva. Apoi s-a întâlnit cu albina. Albina bâzâind amabilă, s-a oprit un pic din treaba și s-a bucurat atât de mult de praful magic de lumina încât a și fugit la stup să-l dăruiască reginei, convinsă că micii puiuți de albina se vor bucură de lumină. Apoi licuriciul s-a întâlnit cu greierele. Acesta ca un mare artist ce este s-a bucurat enorm de faptul că putea să strălucească cu ajutorul prafului magic de lumina, acesta îl va ajută foarte mult în spectacolele pe care le organizează.
Și cu ajutorul greierului care spunea tuturor, vestea prafului magic de lumina s-a răspândit rapid încât din ce în ce mai mulți intrau în posesia lui spre bucuria și încântarea licuriciului. Că urmare a acestui fapt, de îndată ce soarele apunea, pădurea strălucea a sărbătoare, o mulțime de luminițe se răspândeau peste tot ca un spectacol de culoare și lumina. De-a lungul timpului a mai primit și refuzuri de la unii sau de la alții, dar licuriciul nu s-a supărat, respectă dorința fiecăruia.
În concluzie, nu-ți fie teamă să dăruiești iubire necondiționată…este lumina magică a sufletului și nu se va epuiza niciodată. Cât despre cei care nu o vor, așa au ales..nu este vina ta. Dăruind vei dobândi.
Adi 3PAS
3 PAS(I) CĂTRE CEILALȚI 