Rece și întunecată, poate datorită adâncimii pe care nu o cunosc, am permanenta senzație că a apărut dintr-o data. Dar nu este așa, doar că nu am observat-o. Dacă aș fi căzut în ea sigur o observam mai ușor. Chestia ciudata este că într-un fel, am și contribuit la apariția ei împreună cu cei care sunt pe partea cealaltă și se uită la mine.
Unii numesc această senzație zid. Dar zidul, dacă este zid și nu un simplu gard, este opac și nu vezi nimic din ce se află dincolo de el. Prăpastia este altceva…. îi vezi, le simți respirația și gesturile, câteodată chiar îi atingi, dar distanța rămâne și este necesar să țipăm unii la alții ca să ne auzim.
Din când în cand mă apuc să construiesc o punte, și când cred că am terminat-o invit pe ceilalți sa pășeasca. Unii nu vor pur și simplu, sau le este frica. De prăpastie sau de malul celălalt. Alții, dintre cei dragi mie refuză spunând că au mai fost aici și știu cum este. Dar noi evoluăm. TU nu mai ești cel de ieri și nici EU nu mai sunt cel care il știai.
În plus, fiecare eveniment din viață îl simt ca pe un bolovan aruncat in prapastie. Câteodată este foarte greu si o adâncește, alteori am senzația că o face mai puțin adâncă.
Dar atunci când inchid ochii, plutesc…câteodată mai timid, ca un fluture care se odihnește pe câte o floare, câteodată ca un vultur ce cuprinde întreaga lume într-o privire…
Ceea ce poate nu ai înțeles este ca eu nu sunt pe malul prăpastiei ci sunt însuși malul. Deci cand te invit sa pășești pe punte, vei travesrsa direct în sufletul meu, asa ca te rog sa nu îți mai fie teamă. Pentru tine aș putea fi însăși prăpastia, doar ca să nu îți fie teamă de cădere. Poți face același lucru pentru mine? Ma poti prinde daca mă arunc?
Partea cea mai frumoasă este ca prapastia nu este adevarata, ea este doar in imaginatia fiecăruia. De fiecare depinde cât de adâncă este și ce fel de punte construiește.
Sau cum spunea Jackie Chan in Karate Kid “Viața te poate doborâ. Ramane sa alegi dacă rămâi la pământ sau te ridici”
In plus…nu te gândi la nimic altceva…a fost o simpla povestire. Sau cum se mai spune, persoanele de față se exclud.
Adi 3PAS
