Magie în pandemie

Am tot auzit în fiecare an despre magia Crăciunului. Dar ca fiecare dintre noi am avut Crăciun mai vesel sau mai trist, dar în fiecare an diferit. Dar despre magie….nu pot spune când am simțit sau dacă am mai simțit vreodată.

                Anul acesta  este diferit. Pandemia nu prea m-a afectat nici profesional, nici personal, mulțumesc lui Dumnezeu că nici cu virusul nu m-am întâlnit încă. Căci atunci când vorbim de pandemie, practic discuțiile se limitează la 2 lucruri clare, virusul și izolarea.

                Despre izolare nu pot spune că m-a afectat prea mult, ducem o viață destul de izolată de restul lumii cu mult înainte de pandemie, deci nu pot să spun că îmi lipsește ceva anume.

                Dar anul acesta, Crăciunul chiar a fost magic pentru mine. Deoarece cum am descris în poezia de aici, am simțit această sărbătoare total diferită. Am simțit că am reușit să împletesc credință creștină și bucuria nașterii Domnului cu tradiția împodobirii bradului și sosirea lui Moș Crăciun.

                Practic eu am simțit că nașterea lui Isus se întâmplă în fiecare dintre noi, copil sau copilul interior al adultului, împodobirea bradului simbolizează pregătirea ieslei, a celor necesare  pentru nașterea Domnului, iar cei trei magi ce vin cu daruri pentru micul prunc abia născut sunt simbolizați de Moș Crăciun și ale sale ajutoare. Dacă greșesc cu ceva, pot fi corectat dar asta am simțit și m-a făcut să privesc toată această sărbătoare din altă perspectiva.

                Practic ceea ce am simțit pentru cei din jur, începând cu familia și continuând cu restul, a fost mai mult decât magic, practic îi priveam pe toți așa cum l-aș privi pe Isus în fiecare dintre ei, cu multă iubire. Practic iubirea pentru oameni este cel mai valoros lucru pe care Isus a venit să ne învețe în scurta să călătorie pe pământ.

                Cum s-au reflectat toate acestea în viața mea? Cum spuneam, că în mod normal trăiesc cam izolat, zilele acestea am prins curaj și am telefonat unor persoane dragi mie, rude foarte apropiate sufletește dar cu care vorbesc foarte rar și de văzut nici nu mai țin minte  când ne-am văzut ultima oară. Nu au fost multe telefoane, dar au fost atât de plăcut surprinse încât fiecare convorbire s-a lungit către jumătatea de ora în condițiile în care eu nu vorbesc decât câteva minute, strictul necesar.

                Practic am simți nevoia așa de mare de a avea alături persone dragi, apropiate mie încât pentru prima oară am răspuns din politețe la cele câteva(2-3 sms-uri) primite și am ignorat aproape în totalitate și voi face asta în continuare, mesajele private din messenger. Cât despre facebook, l-am “ocolit” de câteva luni încoace.

                Toate acestea s-au regăsit și în mesajele de răspuns pe care le-am scris urând Crăciun binecuvântat, ceea ce îți doresc și ție să simți aceste zile când mai ai posibilitatea să petreci timp cu tine însuți…să simți bucuria nașterii lui Isus în interiorul tău drept adevărata magie a Crăciunului.

Adi 3PAS

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe