Căsătoria

Nu intenționez să vorbesc despre căsătoria mea dacă la asta te gândeai, și nici nu pretind că sunt specialist în relații de cuplu. A mai rămas, ceea ce în această perioada este pe buzele tuturor, filmul cu același nume din titlu, cu care Mihai Bendeac s-a autodepășit.

Acest proiect care am auzit că l-a ținut ocupat 3 ani frumoși, în calitate de producător, regizor și actor în unul din rolurile secundare, se bucură de un succes zdrobitor în rândul populației de toate vârstele, fiind numărul 1 în boxoffice în primele două săptămâni de la lansare, și ajuns pe IMDB deja cu un scor de 7,6 din 10 puncte.

Am observat o foarte mare atenție la detalii în ceea ce privește decorurile și costumele, acțiunea fiind plasată undeva aproximativ cu 60-70 de ani în urmă, dar cu unele accente moderniste ca să îți reamintească că te uiți la o comedie (și aici aș vrea să menționez girofarurile de pe trăsura poliției).

Nu am putut să nu remarc asemănarea izbitoare a actorului principal Liviu Pintileasa în rolul lui Temistocle Krecinski cu renumitul Liam Neeson iar contrastul între ce te-ai aștepta să facă și ceea ce face este una din părțile amuzante ale filmului.

Este foarte în regulă să te amuzi de situațiile create, căci este o comedie, dar este bine să vezi și printre rânduri și replici că personajul principal trăiește o drama, o disperare fiind dependent de jocuri de noroc, subiect destul de dezbătut și în zilele noastre.

Cu toate acestea, nu a fost chiar pe gustul meu. Îți voi explică și de ce. Când privesc un film sau o piesă de teatru, chiar și când citesc o carte obișnuiesc să întru cumva pe sub pielea personajelor, că să pot să înțeleg mai bine ceea ce simte și cum se văd lucrurile din acel rol. Ei bine, cu acest film nu am putut să fac acest lucru deoarece au fost multe situații și replici în care pur și simplu nu am putut să mă regăsesc sau să le integrez.

Dar această este strict punctul meu de vedere. Producția este genială, și ca nivel de tratare a situațiilor mă duce cu gândul la Stan și Bran, sau la filmulețele cu Benny Hill, care mi-au înveselit copilăria, deși nu mai sunt genul meu.

Practic mie nu îmi place să împart oamenii în deștepți și proști, iar cu atât mai puțin nu îmi place să râd de așa zisa prostie a unora, chiar dacă este doar o scenă de film. Dacă stau să mă întorc în trecut, parcă mai pe gustul meu au fost cele cu Charlie Chaplin, chiar și mute.

Per ansamblu îl consider o producție reușită, la care se vede că s-a muncit mult, și felicit atât pe autor cât și întreagă echipa care a participat.

În concluzie, merită să îl vizionezi, că să poți emite propria ta părere despre film, pe care chiar te rog să mi-o lași în comentariu. Este oricum chestie de gusturi când discutăm de absolut orice, inclusiv filme.

Adi 3PAS