SUPREMAȚIA ȚÂNȚARILOR

Într-o perioada de timp pe care nu o putem determina cu exactitate, se ducea o lupta crâncenă între oameni și țânțari. Oamenii etichetaseră țânțarii drept insecte dăunătoare și periculoase și în fiecare vară, când prezența lor se făcea simțită pe pielea tuturor, se pulverizau în aer tot felul de substanțe otrăvitoare încercând să-i elimine pe țânțari, pentru totdeauna de s-ar putea.

Întâmplarea face că nu le ieșea deloc exterminarea țânțarilor așa cum au făcut cu alte specii de viețuitoare care nici măcar nu ne deranjau. Țânțarii la rândul lor deveneau tot mai agresivi și se pare că reușeau să supraviețuiască acestor atacuri și în fiecare vara reveneau cu forțe proaspete și parcă din ce în ce mai rezistenți la atacurile cu insecticide. Numai că  într-o zi, țânțarii care din punct de vedere social erau mai bine organizați și mai disciplinați decât mulți dintre noi oamenii, au întrunit un consiliu că să discute despre războiul acesta care se duce an de an. Și au hotărât să schimbe total strategia de lupta deoarece chiar dacă ar fi câștigat cumva războiul, ei AVEAU NEVOIE DE OAMENI CA SĂ TRĂIASCĂ.

Așadar niște țânțari cercetători din Marea Britanie au creat o substanță ce odată introdusă în corpul uman putea prin intermediul neurotransmițătorilor să trimită un mesaj prestabilit, către creierul omului fără că acesta să își dea seama de acest lucru. Și pentru început, ca experiment, mesajul venit parcă de nicăieri era că insecticidele folosite împotriva țânțarilor sunt extrem de nocive pentru om, și pot fi inhalate pe calea aerului sau ingerate odată cu fructele ce se aflau încă în copaci la momentul administrării insecticidelor. Substanță de control era injectată în corpul uman odată cu înțepătura pentru hrană. Această acțiune a avut un succes atât de mare încât oamenii au încetat să mai folosească insecticide și au început să caute metode mai puțin nocive, iar țânțarii bucuroși de această prima victorie au început să pregătească etapa a doua a planului de acțiune.

Aici fac o mică paranteză precizând că țânțarii au observat că populația este în mare parte adormită, hipnotizată parcă, ușor de manipulat prin mass-media și alte căi, și atunci sarcina lor s-a ușurat vizibil deoarece era suficient să injecteze substanță de control unui număr redus de oameni, cei care controlează și iau decizii în numele tuturor. Următorul pas, extrem de important pe care l-au pus la cale țânțarii a fost să își modifice modul de a înțepa în așa fel încât omul să nu se mai simtă atacat, pur și simplu nu va mai simți prezența țânțarilor deși ei se vor hrăni în continuare cu sângele lor. Totodată vor avea grijă că trompa să fie sterilă deoarece nu au nici un interes că oamenii să fie bolnavi. Acest al doilea pas a fost mai greu de implementat deoarece se adresa tuturor țânțarilor. Dar  odată făcută,  modificarea se transmitea genetic generațiilor următoare, care erau mult mai performante și mai eficiente. Acum după ce au reușit să lase oamenilor impresia că au câștigat războiul și nu s-au mai simțit amenințați ca specie, puteau gândi în liniște strategia de viitor.

Partea interesantă a strategiei lor era că avea că principal obiectiv supraviețuirea în bune condiții a speciei umane ca element important în supraviețuirea țânțarilor. Țânțarii aveau nevoie de oameni sănătoși, cu sângele curat așa că următoarele mesaje strecurate subtil prin metodă mai sus amintită se refereau la îmbunătățirea calității vieți și automat această a avut că efecte “secundare” creșterea duratei de viață a omului și întregii planete, prin faptul că omul a învățat să aibă grijă de el și de cei din jur, de mediul în care trăiește și de celelalte viețuitoare ale planetei, plante sau animale.

Această a fost o pură ficțiune, dar ca orice ficțiune are și un sâmbure de adevăr pe care te rog să-l menționezi într-un comentariu. Sunt sigur că ai prins ideea, ca și în cazul altor povești.

Adi 3PAS