Licuricii luminează
A mea cale întunecata
Te caut și mă întreb
De ce te-ascunzi de fiecare dată
Și când credeam că m-am trezit
De fapt profund am adormit
Acum te caut printre stele
Unde-ai fugit cu visele mele
Dar unul tot mi-a mai rămas
Și-l voi urma, n-am sa îl las
Roua dimineții să-l atingă
Și în uitare să se stingă
Iar tu îmi vei fi călăuza
Caci cautându-te, jocul m-amuză
Te strig și îmi răspunde ecoul
Dar vocea e a ta…ca și ego-ul.
Adi 3PAS
A fost odată într-o pădure departe, departe, un licurici vesel și prietenos care strălucea tot timpul de bucurie. Intra în vorba cu toată lumea și îi plăcea să își facă mereu prieteni noi. Era atât de îndrăgit încât toți locuitorii pădurii se bucurau de prezența sa veselă și luminoasă.
Dar într-o zi, licuriciului i-a venit o idee, născută din iubirea necondiționată pe care o purta în suflet. Își dorea să dăruiască din lumina sa inepuizabilă tuturor, că dovadă a iubirii iar amintirea lui în sufletele lor să dureze cât mai mult. Dar s-a întristat tare rău când a realizat că nu știe cum să facă aceasta. Și pentru moment s-a retras în căsuța sa, iar de tristețe nici măcar nu mai lumina.
Viețuitoarele pădurii văzând că se lasă seară și licuriciul nu mai apare, au început să fie îngrijorate și să se întrebe unele pe altele încercând să afle ceva. Murmurul acesta a ajuns până departe la zâna pădurii care și-a luat bagheta magică și cât ai clipi din ochi și-a făcut apariția la căsuța licuriciului. Acesta când a văzut-o în prag, a început deodată să strălucească de bucurie. I-a povestit tot ce avea de gând și a rugat-o din suflet să îl ajute într-un fel. Zâna a stat un pic și s-a gândit, apoi a răsucit de trei ori bagheta și a apărut un săculeț ce conținea praf magic de lumină pe care l-a dăruit licuriciului. I-a mai spus că este inepuizabil, să nu se zgârcească când dăruiește deoarece mereu va găsi în săculeț praf magic de lumina.
Bucuros peste măsură de cele întâmplate, licuriciul îi mulțumi zânei și imediat își lua zborul să le dea vestea cea bună prietenilor, și bineînțeles câte un strop de praf magic de lumina. Dar să vedeți ce s-a întâmplat…prima oară o întâlnește pe furnică. Furnica serioasă și muncitoare cum este ea îl refuză politicos spunând că ea nu are timp de așa ceva, au multă treaba la mușuroi și timpul parcă aleargă ca nebunul. Fără să se supere, licuriciul a plecat mai departe și întâlnește în cale un cărăbuș. Cărăbușul morocănos din fire, când auzi despre ce este vorba, a plecat bombănind că el este serios nu are vreme de așa ceva. Apoi s-a întâlnit cu albina. Albina bâzâind amabilă, s-a oprit un pic din treaba și s-a bucurat atât de mult de praful magic de lumina încât a și fugit la stup să-l dăruiască reginei, convinsă că micii puiuți de albina se vor bucură de lumină. Apoi licuriciul s-a întâlnit cu greierele. Acesta ca un mare artist ce este s-a bucurat enorm de faptul că putea să strălucească cu ajutorul prafului magic de lumina, acesta îl va ajută foarte mult în spectacolele pe care le organizează.
Și cu ajutorul greierului care spunea tuturor, vestea prafului magic de lumina s-a răspândit rapid încât din ce în ce mai mulți intrau în posesia lui spre bucuria și încântarea licuriciului. Că urmare a acestui fapt, de îndată ce soarele apunea, pădurea strălucea a sărbătoare, o mulțime de luminițe se răspândeau peste tot ca un spectacol de culoare și lumina. De-a lungul timpului a mai primit și refuzuri de la unii sau de la alții, dar licuriciul nu s-a supărat, respectă dorința fiecăruia.
În concluzie, nu-ți fie teamă să dăruiești iubire necondiționată…este lumina magică a sufletului și nu se va epuiza niciodată. Cât despre cei care nu o vor, așa au ales..nu este vina ta. Dăruind vei dobândi.
Adi 3PAS
Am avut de lucru cu niște fiare…metal mai exact nu animale iar datorită faptului că vopsitul este migălos și îți mănâncă atenție și timp, m-am gândit să meditez asupra a ceea ce fac. Am observat că un metal care nu este tratat în nici un fel, cum da de apă, apare rugină. Am spus cumva tratat? Uite prima asemănare cu omul…și metalul se tratează preventiv sau nu.
Să revenim la rugină, toată lumea știe că este un fel de boală a metalelor feroase. Care se poate trata în diverse moduri dar cel mai simplu metalul se tratează preventiv prin grund, vopsea sau acoperire galvanică. Cu toate acestea, care se fac din frică de a nu apărea rugină, s-a dus vestea că rugina este rea, este o boală a fierului, care cu cât este lăsată, cu atât este mai distrugătoare. La fel că la om, dacă ai grijă ce mănânci, cum gândești, faci puțină mișcare practic aplici un mod de viață preventiv, precum grundul pentru fiare. Rugină proaspăt apărută, este că un prim simptom al unei boli, se îndepărtează ușor fără să lase urme vizibile. Dacă nu se protejează elementul de fier, rugină devine precum cancerul, erodează și strică aspectul aducând metalul în stare inutilizabilă.
Am constatat că vopseaua aleasă este foarte apropiată de culoarea naturală a fierului, acest aspect sporind puțin dificultatea vopsitului, necesitand atenție sporită. Atunci am realizat că rugină este bună . Dacă rămân porțiuni nevopsite, la prima ploaie rugină își va face apariția indicându-mi aceste porțiuni. Deci în această situație, rugină îmi este folositoare, precum un maestru care îți arată calea atunci când te abați de la ea. Sincer, în cazul de față îmi doresc să fiu un discipol atât de bun încât maestrul să nu aibă ce să îmi mai arate 😊 . Și ar mai fi un lucru de spus în această paralelă fier-om. Am constatat că fierul natural are o minimă protecție împotriva ruginii. Nu te poți baza pe ea, nu este rezistență mult timp , dar dacă metalul în cauza este prelucrat, această însemnând polizare, tăiere și sudare, acele locuri devin mai vulnerabile iar rugină va atacă în primul rând acele locuri, așa cum organismul uman este afectat de lovituri, zgârieturi sau răni deschise mai mult decât în mod normal.
Concluzia la care am ajuns conform acestei analize este că nimic nu este în totalitate rău. Orice vine în viață noastră așteaptă să îi dăm o interpretare, un rol. Orice întâmplare sau eveniment conține aspecte bune și mai puțin bune iar starea fericirii noastre depinde de capacitatea de a observa părțile bune ale oricărei situații. Sper că rugina mea să te ajute să privești dincolo de aparențe, să te detașezi de evenimente în așa fel încât în poziție de observator să sesizezi evenimentul în totalitate așa cum se prezintă el.
În încheiere, mi-am adus aminte o glumă din copilărie în concordanță cu tema. Știi de ce se aude “ronț-ronț” când când treci pe lângă o mașină foarte veche? O roade rugina! Reflectează asupra celor de mai sus și dacă ți-a plăcut povestește-mi într-un comentariu. Mă interesează părerea ta.
Adi 3PAS
Salcia este tristă oare?
De ce i se spune plângătoare?
Că stă așa aplecată
Și oarecum nepieptănată?
Om bun, eu cred ca ți se pare
Te oglindești în ea și parcă doare
Este adevărat că parcă e umila
Dar e puternică, ea nu vrea milă.
Stă aplecată ca să fie mai aproape
De cei din jurul ei, ființe și chiar plante Cu umbra sa de arșița îi ocrotește
Și când adie vântul, mângâie părintește Când vezi o salcie n-o ocoli te rog
Cu ale sale plete prinde-te în joc
Apoi privește cerul, îți va părea mai senin
Și viața mai frumoasă.. este un dar divin.
Adi 3PAS
Când tristețea te pătrunde
Îți simți aripile frânte
Ca un înger decăzut
Te-ai lovit de pământ
O lacrimă încet pe obraz se prelinge
Și în cădere pe pământ ajunge
Acolo un ghiocel frumos răsare
Să-ți amintească că-ai venit din soare
Că ești un înger de lumina
Ce ai venit aici cu tolba plină
Să-mparți iubire, mângâieri
Să-ți spună ca ești mai puternic decât ieri
Să-ți amintești ca oricât ai cădea de jos
Nu este decât un loc de-ntors
Cu forțe proaspete și cu iubire
Sa vindeci teama mea de tine.
Adi 3PAS
Ești ceea ce se află în fiecare
Atunci când face o faptă buna sau miroase o floare
Ești sentimentul mai presus de minte
Și perceput dincolo de cuvinte.
Te regăsesc in tot ce este viață
Și îți zâmbesc în fiecare dimineață
Ești viață, natură si lumină
Ești fiecare clipa, chiar de nu-i senină
Te simt si încerc să dăruiesc din tine
Rezerva este infinita cum știi bine
Și îmi doresc ca toți sa te găsească
Și mai departe sa te dăruiască
Ești prezentă dincolo de spațiu si de timp
Chiar dacă uneori nu te mai simt
Întotdeauna ești motiv de bucurie
Numele tău este…Iubire.
Adi 3PAS
Prin ale sale forme și culori
Nimic lăsat la întâmplare
De la un munte la un mușuroi
Se afla în continuă adaptare
Ii aparținem, nu-i suntem stăpâni
Este cea care ne ține în viață
Și totuși încercăm s-o omorâm
Construind blocuri, în locuri cu verdeață
De-a lungul timpului și-a arătat puterea Când omul s-a crezut stăpân
S-a scuturat și a făcut loc pentru alții Sperând să aibă împreună un trai bun Natura, tot ce este viu și ne-nconjoară Înseamnă VIAȚĂ, te rog nu uita
Și înainte să rupi floarea amintește-ți
Că o albină, miere îți va da.
Deschide-ți ochii sufletului larg
Cuprinde-n el natura fără a judeca
Și dacă te vei simți fiul ei
Ca pe o mamă o vei proteja.
Adi 3PAS
In nopțile cu lună plină
Ne așezăm și povestim
Ne bucurăm de a sa lumină
Ce îmbrățișează o iubire din senin
Și luna însăși ne vorbește
Despre a sa lumina vie
Ce izvorăște de la soare
Iubind intreaga galaxie
Iar eu ii atașez un gând frumos
Ce-l prind de al tău păr mătăsos
Strălucește și îți luminează fața
Nu-mi mai doresc sa vina dimineața
Aș vrea să pot opri măcar o clipă timpul
Să-i fur acest moment de basm
Iar tu îmi vei rămâne pururi
O amintire vie, diafana
De câte ori mă voi uita la luna plina
Te voi vedea în acea lumina
Prezentă in suflet și in inimă…
Adi 3PAS
Acest articol nu este despre mine, chiar daca prezenta mea este in proporție uriașă.
Când mă întorceam de la plimbarea de seara cu Sparky, prietenul meu blănos, observ(era semiîntuneric) o siluetă pe trotuar. Era un om căzut de-a latul. Îl priponesc pe Sparky de cel mai apropiat copac și fug sa vad despre ce este vorba. Era un cetățean, conștient dar în stare avansată de ebrietate. L-am ridicat în șezut și l-am tras làngă un copac ca sa nu mai stea întins. Am dat o fugă până în casă să duc cățelul și soția a pregătit 2 sandwich-uri și o sticlă cu apă.
Când am ajuns lângă el, era înconjurat de un grup de tineri care se sfătuiau daca să sune la 112 sau nu. Am intrat pe fugă în vorbă cu ei și am identificat 3 categorii:
– unii care vroiau cu tot dinadinsul să ajute în vreun fel
– unii care păstrau distanța și comentau ceva dar erau parca cam indiferenți
– unii care au încercat să vorbească cu el dar râdeau in hohote, nu am înțeles ce era așa amuzant.
Omul nostru nu a avut de gând să mănânce iar apa a început prin a-și turna in cap, spre amuzamentul celei de a treia categorie. A și băut un pic de apă și spre bucuria tuturor părea că s-a mai înviorat, și în plus era bine dispus.
Situația a fost rezolvată sa zic așa de un tânăr vânjos care îl cunoștea și l-a luat să îl ducă acasă mai mult cărat in spate precum răniții in război. Am mai stat câteva clipe de vorbă cu tinerii. Ziceau ceva de băutură, și ce rău poate face. I-am sfătuit să tragă concluzii benefice din aceasta experiență, fara sa judeca faptele.
Apoi, odată ce s-a terminat povestea eu am rămas cu sandwich-urile pe care le-am dăruit unui bătrân amărât ce stătea pe scara unui bloc in centru. M-a topit bucuria din ochii lui blânzi.
In concluzie, m-a bucurat enorm să descopăr omenia din acei tineri, dorința de a ajuta in loc sa condamne, sau să treacă nepăsători. Am uitat sa le mulțumesc și să îi îmbrățișez, dar o fac pe această cale. Avem nevoie de cat mai multi asemenea tineri cu suflet mare.
Te rog distribuie dacă simți că ceea ce s-a întâmplat ajuta că exemplu altora. Distanțarea socială nu a făcut atât de multe ravagii pe cat m-am așteptat.
Adi 3PAS
Adi 3PAS
Un amestec de culori și forme
Ce nu se încadrează-n norme
Pe-al sufletului prag îl trec tiptil
Lăsând ca urmă, o amintire..suvenir.
Si chiar de e plantată cu mânuța ta
Sau șade in grădina altuia
Nu-ți aparține, nu-i a ta
Este un dar divin
Ea creste mare
Jucându-se cu razele de soare
Și oferindu-ne spectacole discrete
Pentru un ochi ce știe a observa
Din când in când a fotografia.
Adi 3PAS
3 PAS(I) CĂTRE CEILALȚI 