E încă Martie în calendar
Asa că vă ofer in dar
Chiar dacă cu întârziere
Un trandafir și un pahar cu…bere
Am așezat în acuarele
Cadoul pentru EI și pentru ELE
Un dar ce sper că va pătrunde
În suflet, pe virtuale unde
L-am însoțit si cu câteva gânduri
Amestecate aici în niste rânduri
Iar dacă pentru tine a însemnat ceva
Lasă-mi te rog un semn, pe undeva…
Adi 3PAS
7 Situații ce dovedesc sincronicitatea
Atunci când ești încrezător și optimist apar în viața ta acele situații în care lucrurile se întâmplă exact așa cum ai nevoie să se întâmple că și cum cineva ți-a ghicit gândurile și a aranjat totul cu grijă. Se numesc sincronicități dar pentru cei care nu cred în legea atracției și în puterea noastră de a influența bună desfășurare a evenimentelor în care suntem direct implicați se numesc coincidențe sau noroc.
- Se întâmpla cam prin 2013 și în acea zi trebuia să îmi înscriu fata la un after-school, dar îmi era prea teamă să mă învoiesc de la serviciu. Toată ziua am stat cu gândul numai la aceasta și ca prin minune ultimul punct pe agenda de lucru era foarte aproape de casă, și m-am înțeles cu colegul meu să dau o fugă să fac înscrierea. A fost un moment oportun deoarece prezența mea nu era absolut necesară și astfel am rezolvat fără să mă mai învoiesc.
- În 2016 când Bucureștiul era încă foarte aglomerat, am parcat unde am găsit loc, destul de departe de locul unde aveam treabă. Șeful meu știa unde sunt cu treaba dar în mod sigur nu știa nici unde am parcat și nici că am terminat treaba, cu toate acestea, când a trebuit să ies din parcare, cu spatele, în șoseaua aglomerată, apare șeful meu, exact în locul și în momentul potrivit de a-mi înlesni ieșirea din parcare și integrarea în trafic.
- Anula acesta, dată de 1 martie a picat într-o luni. Soția care de câteva săptămâni lucra de acasă, a fost informată că de la 1 martie reîncepe lucrul la sediu, asta însemnând că trebuie să se prezinte cu calculator cu tot, rămânând în sarcina mea să o ajut cu transportul până acolo fiind destul de departe de casă. Dar între timp, am aflat că în interes de serviciu trebuia să ajung și eu cam în aceeași zona, în aceeași dimineață. Acest lucru m-a bucurat mult deoarece nu a trebuit să fac acel drum doar cu un singur motiv.
- Despre câteva din situațiile în care ploaia s-a oprit pentru că aveam nevoie să se întâmple așa, am scris mai în detaliu aici așa că nu mai insist acum
- Foarte frecvent când trebuie să parchez într-o zona aglomerată, de obicei găsesc un loc bun de parcare, care de multe ori se eliberează chiar atunci la sosirea mea. Există și situația când parchez departe, și după ce am parcat, se eliberează un loc bun parcă doar să îmi facă în ciudă, dar aceasta se întâmplă mult mai rar decât situația favorabilă.
- De cele mai multe ori când comand un colet, se “întâmplă” să fiu prin preajma casei și să îl pot prelua fără prea multe bătăi de cap, cum a fost situația de acum câteva zile când firma expeditoare nu m-a anunțat despre expedierea coletului, sosirea lui fiind o adevărată surpriză pe care am reușit să o onorez.
- Și cea mai recentă întâmplare care m-a făcut practic să abordez această tema a fost că în această seară, pregătit să plec de la serviciu, în situația în care în mod normal ieșeam pe poartă, astăzi am decis să mai rămân câteva minute de vorba cu două colege ce stăteau la o țigara. În timp ce stăteam de vorba, una dintre ele este sunată de o colegă ce încerca să se conecteze de acasă pe calculatorul de la serviciu și nu reușea că îi trebuiau niște date și în acel moment eram singurul care știam sigur ce trebuie făcut și am ajutat-o cu bucuria faptului că intuiția m-a făcut să nu plec imediat fapt ce s-a dovedit benefic.
Acestea fiind spuse, și sunt doar câteva exemple care mi-au venit repede în minte din multele situații asemănătoare întâmplate de-a lungul timpului mi-a confirmat faptul că nimic nu este întâmplător ci totul se întâmplă exact așa cum este mai bine, chiar dacă finalul este fericit sau nu.
Ceea ce numim noi ghinion este ceea ce se întâmplă atunci când energia din spatele intenției este frică. Iar cee ace numim noroc, este ceea ce ce se petrece când energia din spatele intenției este izvorâtă din iubire, și se manifestă că răbdare, optimism, încredere….
Sau mai simplu, numesc sincronicitate acel moment în care tu știi ce vrei dar modul în care se va întâmplă îl lași în grijă universului și constați că totul decurge ușor și firesc…..
Cu bine
Adi 3PAS
Ghiocelul
Astăzi prin curte am întâlnit
Doi ghiocei, brusc m-am înveselit
In adierea vântului se legănau
Și câteodată parcă tremurau.
Minune mică, apărută întâmplător
De tine și de primăvară îmi este dor
Tu o vestești, ne spui că vine
Iar noi te rupem ca sa te mai vedem câteva zile ..
Și cum minunile apar deodată
Azi am aflat că este specie protejată
Dar din păcate doar de o lege ce nu se aplică
Cine sa păzească o floare atât de mică?
Te rog deci, când îl mai vezi, nu-l rupe sau strivi
Lasă-l să dăruiască oamenilor bucurii
E modul prin care natura ne învață
Că poți fi și puternic și gingaș în viață.
Adi 3PAS
Zi caldă de iarnă
Deși afară nu este zăpadă
Doar calendarul zice că e iarnă
Afară-i soare…o zi caldă
Îți mulțumim Crăiasă dragă
Ai fost destul de blândă până acum
Dar sincer ca să fiu nu te mai vrem
N-avem nevoie de zăpadă în oraș
Și nici de frig…de ce să-l lași?
Vrem să dăm jos hainele de lână
Ne fac să părem niște grași 🙂
Ne este dor de primăvară
Așa că te rog să ne lași!
Visez la pomii înfloriți
Și la săruturi tandre-n parc pe bancă
La rațe cu bobocii după ele
Plutind pe lac alene
Visez la iarba verde grasă
La adierea caldă care-ți mangaie obrazul
Și usucă lacrima….de dor
Eu acuma chiar la tine zbor
Să-ți spun că vine primăvara…si mie dor….
Adi3PAS
Magie în pandemie
Am tot auzit în fiecare an despre magia Crăciunului. Dar ca fiecare dintre noi am avut Crăciun mai vesel sau mai trist, dar în fiecare an diferit. Dar despre magie….nu pot spune când am simțit sau dacă am mai simțit vreodată.
Anul acesta este diferit. Pandemia nu prea m-a afectat nici profesional, nici personal, mulțumesc lui Dumnezeu că nici cu virusul nu m-am întâlnit încă. Căci atunci când vorbim de pandemie, practic discuțiile se limitează la 2 lucruri clare, virusul și izolarea.
Despre izolare nu pot spune că m-a afectat prea mult, ducem o viață destul de izolată de restul lumii cu mult înainte de pandemie, deci nu pot să spun că îmi lipsește ceva anume.
Dar anul acesta, Crăciunul chiar a fost magic pentru mine. Deoarece cum am descris în poezia de aici, am simțit această sărbătoare total diferită. Am simțit că am reușit să împletesc credință creștină și bucuria nașterii Domnului cu tradiția împodobirii bradului și sosirea lui Moș Crăciun.
Practic eu am simțit că nașterea lui Isus se întâmplă în fiecare dintre noi, copil sau copilul interior al adultului, împodobirea bradului simbolizează pregătirea ieslei, a celor necesare pentru nașterea Domnului, iar cei trei magi ce vin cu daruri pentru micul prunc abia născut sunt simbolizați de Moș Crăciun și ale sale ajutoare. Dacă greșesc cu ceva, pot fi corectat dar asta am simțit și m-a făcut să privesc toată această sărbătoare din altă perspectiva.
Practic ceea ce am simțit pentru cei din jur, începând cu familia și continuând cu restul, a fost mai mult decât magic, practic îi priveam pe toți așa cum l-aș privi pe Isus în fiecare dintre ei, cu multă iubire. Practic iubirea pentru oameni este cel mai valoros lucru pe care Isus a venit să ne învețe în scurta să călătorie pe pământ.
Cum s-au reflectat toate acestea în viața mea? Cum spuneam, că în mod normal trăiesc cam izolat, zilele acestea am prins curaj și am telefonat unor persoane dragi mie, rude foarte apropiate sufletește dar cu care vorbesc foarte rar și de văzut nici nu mai țin minte când ne-am văzut ultima oară. Nu au fost multe telefoane, dar au fost atât de plăcut surprinse încât fiecare convorbire s-a lungit către jumătatea de ora în condițiile în care eu nu vorbesc decât câteva minute, strictul necesar.
Practic am simți nevoia așa de mare de a avea alături persone dragi, apropiate mie încât pentru prima oară am răspuns din politețe la cele câteva(2-3 sms-uri) primite și am ignorat aproape în totalitate și voi face asta în continuare, mesajele private din messenger. Cât despre facebook, l-am “ocolit” de câteva luni încoace.
Toate acestea s-au regăsit și în mesajele de răspuns pe care le-am scris urând Crăciun binecuvântat, ceea ce îți doresc și ție să simți aceste zile când mai ai posibilitatea să petreci timp cu tine însuți…să simți bucuria nașterii lui Isus în interiorul tău drept adevărata magie a Crăciunului.
Adi 3PAS
De Crăciun, ești mai bun
Se aud încet în depărtare
Clopoței să fie oare?
Zăpadă nu-i, sunt curios
Cu ce-o să vină Moșul cel bărbos?
Dar asta nu e treaba mea….
Ci dacă o să primesc sau nu ceva.
La acest ceas târziu, mă întreb în minte
Oare am fost suficient de cuminte?
Cu siguranță nu, dar am o idee
Să mă gândesc la cei ce au mare nevoie
Și dacă nu pot sa le dau ceva
Măcar să primească rugăciunea mea
Care precum o sămânță roditoare
Speranța în suflet sa sădească pentru fiecare…
În seara aceasta facem loc în suflețele
Pentru recunoștință pentru toate cele
Și dimineața să găsim
Motive să sărbătorim
Căci Domnul se naște în fiecare
Iar magii joaca rolul de Moș cu ajutoare…
Sper că am fost suficient de clar,
De ce primim câte ceva în dar
Motivul bucuriei este darul de a fi OM
Nu ceea ce găsim sub pom.
Adi 3PAS
P.S. imaginea luată de pe internet…Sărbători fericite!
Năluca
Îmi ești ca o nălucă
Te știu din amintiri
Oriunde merg pe stradă
Te caut din priviri.
Te văd in fiecare fată
Fie înaltă sau mai scundă
Esti pretutindenea prezentă
Desi in realitate esti o undă.
O undă caldă, o adiere
Un zâmbet si-un fior de dor și de plăcere
O rază de lumina diafană
Ești peste tot în jurul meu….iubire
Uneori ești raza mea de soare
Ce-mi încălzește fiecare dimineață
Alteori esti o prezență suavă
Ce mă-nsoțește peste tot în viață
Nălucă ești, te-ascunzi mereu privirii
Te joci cu ale iubirii ițe
Mă-nvăluiești cu ale tale gânduri
Iar eu de dor te caut pretutindeni!
Adi 3PAS
PUZZLE VS VIAȚĂ
Ai alcătuit puzzle-uri cu siguranță…și știi că la cele mai mari un pic, piesele nu se pot pune oricum.. dacă se întâmplă sa se potriveasca ca formă nu se potrivesc vizual…La puzzle nu exista greșeală, nu putem pune piesa greșită deoarece nu se potrivește. Și totuși este o activitate moartă…în sensul că nu are limită de timp…se termină în timpul care i-l aloci, poți lua si pauză oricând, iar odată terminat poți să îl strici și să îl refaci din nou.
În viață piesa de puzzle este alegerea de moment. Clipa…și nu poate fi greșită. Aceasta este doar o eticheta cu consecinte adânci…Toată viata este un puzzle pe care noi il alcătuim din acele momente în care având liber arbitru alegem…și facem cea mai bună alegere de care suntem în stare în acel moment….nu contează daca ulterior se dovedeste a fi “greșită”. Nu mai contează decât cel mult ca lecție de viață…atât. Dacă nu am mai eticheta aceste alegeri am fi un pic mai fericiți..De ce? Eliminăm una din cauzele nefericirii oamenilor, si anume regretul unei întâmplări din trecut…si de ce am spus consecințe adanci? Pentru ca le aducem din trecut si le proiectăm in viitor…Păi oameni buni, nu este suficient ca vă judecați trecutul, motiv pentru care nu puteți aprecia prezentul? De ce nu lăsați viitorul in pace (de exemplu daca atunci învățam carte, poate ca deveneam cineva) si sunt sigur că fiecare are acest gen de “ancore”.
Bun si ce este de făcut în cazul acesta? Trebuie să ne vindecăm trecutul. Să ne iertam în primul rând pe noi înșine și să acceptăm ca suntem perfecti în tot ceea ce facem si trecutul nu îl mai putem schimba, dar putem influența viitorul prin alegerile care le facem în prezent și prin felul in care alegem sa gandim…
Acceptați cu bucurie si inimă deschisă evenimentele din viața voastră, pentru că sunteți responsabili de ele, le-ați atras cumva. Și dacă întâmpinați situatii care nu vă plac, si ele necesita acceptate sau schimbate. Daca nu le puteți schimba, macar nu lăsați să intervină furia, ura sau altceva….nu vă luptati cu situatia ci luați-vă o scurtă pauza si evaluati variantele…încercați sa nu cădeți pradă primului impuls..
Asadar puzzle-ul vostru, povestea voastra de viata este vie, aveti grija cum o alcătuiți, deoarece are un inceput dar si un sfârșit, imprevizibil si in afara controlului nostru total. Prin felul in care trăim viața putem doar să ne terminăm puzzle-ul mai repede, sau mai lent conform alegerilor noastre creative…
Inclusiv aceasta postare este o piesă de puzzle din întregul care se cheama gândurile mele…sau o piesă din intregul puzzle care este acest blog, si care exista datorită vouă, datorită gândurilor bune si aprecierii cu care sunt primite postările mele, motiv pentru care ma înclin si va spun MULȚUMESC !
Adi 3PAS
Am uitat sa privesc cerul…
Am uitat să privesc cerul. Eram aproape de finalul plimbării de dimineață cu Sparky când am conștientizat asta. Cu toate astea nu prea era nimic de văzut, gri, monoton cred că nu era gata să fie privit. Sau poate că s-a asortat cu sentimentele din ultima perioada….
Am uitat să privesc cerul dar sunt sigur că El nu a uitat să ne privească. Doar noi uităm din când în când acest lucru.
Pătura aceasta gri și monotonă nu a reușit să mă întristeze deoarece știu că dincolo de ea este adevarata frumusețe și libertate. Dacă te întrebi cumva de ce o ține ascunsă ca în aceasta dimineață, răspunsul este că numai așa putem sa conștientizăm existența încercând opusul. Acel opus care naște sentimente de dor și iubire, atât de necesare pentru a ne pregăti revederea.
Și pentru că tot ce poate fi mai bun și mai frumos în viață urmează să se întâmple ACUM este tot ce trebuie în trusa de prim ajutor pentru gânduri. Nu expiră, doar se ascunde din când în când ca un test de încredere unde depinde doar de tine să reușești.
Adi 3PAS
NU SUNTEM UN POPOR DE HOȚI SI CERȘETORI
Chiar dacă asta vedem la fiecare colț de stradă, fie aici sau peste granițe, chiar dacă uneori ni se umblă prin buzunare in timp ce suntem la piață, chiar dacă ni se mai intra prin casă căutând bani și bijuterii, acestea sunt doar etichete și NU NE CARACTERIZEAZĂ CA POPOR.
Nu, oamenii serioși și muncitori, oamenii cu suflet bun si cinstiți nu obișnuiesc să se laude sau să apara la știri. Dar sunt mulți, mai mulți decat cei din titlu. Dar își cunosc valoarea și își văd liniștiți de viața lor.
Avem campioni sportivi, avem elevi olimpici, avem artiști de mare valoare, avem medici care salveaza vieți, avem muncitori care se duc zilnic la lucru pentru a avea cu toții un trai mai bun, ei trebuiesc susținuți si promovați deoarece sunt punctele noastre de sprijin ca popor.
Se spunea undeva ca atunci cand arăți cu degetul, trei degete arată spre tine. Perfect adevărat. Nu putem recunoaște decat ceea ce se regăsește și in noi. Iar ceea ce judecam si criticăm am făcut si noi sau vom face într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat..Sau poate la un alt nivel, mai subtil ca un voal ce face lupul sa semene cu oaia sau cu câinele ciobanesc.
Eu am încredere in faptul ca putem sa depășim orice obstacol, dar depinde de fiecare în parte acest lucru. Avem capacitatea de a alege ce să facem si la ce să ne uitam. Putem să citim sau să ne plimbăm în loc să privim stirile. Eu astăzi dimineata în loc sa ma grăbesc spre casa am ales să trag aer în piept si să privesc cerul. Si am văzut un curcubeu minunat, cand nici măcar nu ploua.
Nu avem decat sa ne mutam atentia un pic de la exterior către interior, să fim mai atenți la ceea ce simțim și cum suntem NOI în raport cu ceilalți…. În interiorul fiecăruia dintre noi se află un univers insuficient explorat. Dar nu o poți face decât TU. Si acesta este punctul de plecare. Nu te îndemn sa te izolezi ci să privești in jur deschis si să te intrebi CE SIMȚI FAȚĂ DE CEEA CE VEZI SAU CEEA CE ȚI SE ÎNTÂMPLĂ. In felul acesta te vei descoperi si vei fi uimit de comoara din interior, care este cea mai mare bogăție și care nici cerșetorul nu ți-o cere pentru că este doar a ta si nici hoțul nu ti-o poate fura că nu are acces la ea. Iar aceste două categorii sunt si ei oameni. Prea ancorați de exterior pentru a se uita în interior.
Au fost doar niste ganduri, poate un pic cam neclare dar cum altfel sa ți le împărtășesc? Si nu îți cer nimic…Doar mă bucur pur si simplu. Si AM ÎNCREDERE in ROMÂNIA si in ROMÂNI.
Adi 3PAS
