Semnul întrebării azi s-a aplecat
Să se studieze, de la punct la cap
Și-a observat cu oarece mirare
Că este foarte strâmb și mare
Și atunci s-a întrebat:
Oare sunt eu vinovat cum pare
Că în lumea asta serioasă
Unii parcă au uitat să mai zâmbească?
O lume în care a fi drept nu e normal
Cu toții te vor aplecat de spate, târâș chiar
De-atunci privește lung în zare
Pot fi EU mai mult decât un semn de întrebare?
Adi 3PAS
Conceptul pe care religiile îl promovează de 2000 de ani și anume „Iubeste-ți aproapele” a fost preluat și modificat de toată lumea în „Iubește-mă așa cum sunt” sau „Acceptă-mă așa cum sunt” care la o primă privire schimba focalizarea de la mine și responsabilitatea mea in raport cu celălalt la responsabilitatea celuilalt in raport cu mine.
Acesta a fost practic primul pas către uitarea de sine. Și pentru că această te plasează în zona de confort a fost unanim acceptată și promovată.
Ce a adus bun acest concept? Pentru cine a înțeles cu adevărat valoarea lui, a însemnat practic o renunțare la a judeca pe ceilalți și a învăța că oricine vine cu calități și defecte și nu este treaba ta să i le arăți cu degetul. A accepta ceva sau pe cineva nu înseamnă să fii de acord. Înseamnă doar să accepți că există, fară să te împotrivești….în limita in care ție nu îți face rău.
Ce nu a adus bun acest concept? Faptul că dacă am plasat responsabilitatea acceptării, am început să ridicăm și pretenții. Aceasta este prima varianta…în care unii vor să fie acceptați cu forța încearcă să se impună și „scot ochii” cu acest principiu inventând argumente și motive în cazul celor cu tupeu iar în cazul celor sensibili au apărut măștile psihologice in care au ajuns să se prefacă atât de tare ca să fie acceptați încât au ajuns să uite cine sunt și să se confunde cu masca. A doua variantă este faptul că această plasare a responsabilității acceptării a blocat evoluția personală ( eu nu trebuie să fac nimic, ceilalți trebuie să mă accepte) și a crescut numărul divorțurilor acuzând relația că fiind toxică, și că nu trebuie să stai într-o relație în care nu ești acceptat.
Poza reprezentativă nu am ales-o întâmplător, trandafirul este considerat una din cele mai frumoase flori, dar dacă îl îndrăgești trebuie să accepți faptul că are țepi, și dacă te vei răni in ei nu este vina lui. La fel este și cu oamenii…daca te deranjează ceva la un om responsabilitatea caracterului și a faptelor sale este a lui, ceea ce simți despre asta, este responsabilitatea ta.
Până acum au fost niste observații personale. Dumnezeu ne-a lăsat liber arbitru și ne-a pus în față diverse situații în care noi trebuie să alegem ceea ce simțim și cum sa abordăm acea situație. Cu mintea dar și cu inima, trebuie sa facem o alegere pe care sa ne-o asumăm.
Iar în aceasta sta frumusețea vieții…daca am putea rămâne într-o zonă de echilibru și să ne fie bine acolo ar fi plictisitor. Provocarea este că nici ceea ce consideram pozitiv nici ceea ce consideram negativ nu este benefic dacă persistam acolo (în contextul pandemiei chiar și făcut schimb de rol, pozitivul nu mai este ceva de bine🙂) motiv pentru care deși noi ne aflam permanent într-o zonă sau alta trebuie să căutăm permanent echilibrul și asta ne ține ocupați toată viața.
Dacă ai ajuns până aici, nu pot decât să mă bucur. Iar dacă ți-am dat nițel de gândit, bucuria este la dublu.
Adi 3PAS
A fost odată un pescar bătrân care trăia în apropierea unui lac bucurându-se de liniște și relaxare pentru anii săi mulți adunați. Deoarece în tinerețe a fost foarte harnic și muncitor, bătrânul a hotărât să se retragă în coliba sa de pe malul lacului, îndeletnicindu-se cu pescuitul, activitate care îi asigura și hrană zilnică pentru el, pentru motanul său și nu numai….
Pescarul avea întotdeauna lângă el o găleată cu apă în care punea peștii pe care îi prindea. După câteva ore de stat pe marginea lacului, evalua dintr-o privire peștele prins și apoi îl împărțea cu cele câteva viețuitoare care îi țineau companie, și anume o rată cu boboceii săi și o barza în trecere pe acolo care asista curioasă să vadă ce se întâmplă. După ce hrănea cu mare drag viețuitoarele, de fiecare dată îi mai rămâneau 1-2 pești pe care îi servea la cină împreună cu motanul sau.
Așa trecea vremea bătrânului pescar, până când într-una din zile pe malul celălalt se opri un călător flamând, ca să pescuiască și el ceva. Imediat ce își întinse uneltele, din stufăriș apărură câțiva bobocei de rată care se jucau gălăgioși. Călătorul de frică că îi va speria peștele apucă un bat și îl zvârli în direcția boboceilor de rată. Boboceii s-au ferit de bățul aruncat și traversară pe malul celălalt lângă mama lor.Bucuros că a scăpat de gălăgioși, călătorul îi urmă cu privirea și atunci observă pe bătrânul pescar care scotea din apă câte un peste la fiecare câteva minute.
După aproximativ o ora în care nu a prins nimic, își lua inima în dinți și traversa că să stea de vorba cu bătrânul pescar. Bătrânul povesti că în urmă cu mult timp, când a hotărât să se retragă la colibă să, într-una din zile a prins un peștișor de aur. Acesta i-a spus bătrânului că în acest lac există peste din abundență, pentru toate viețuitoarele. Dar nu toate sunt capabile să-l prindă așa că bătrânului îi revenea sarcina să hrănească din peștele prins, viețuitoarele care veneau în preajma să. Urmând acest sfat, peștișorul de aur i-a promis că niciodată nu va suferi de foame pe malul lacului, dar nici de plictiseală. Bătrânul a fost foarte încântat să audă aceste lucruri, și păreau firești pentru el căci era iubitor de felul sau, și bătrân fiind nu obișnuia să mănânce mult. Așadar bătrânul eliberă peștișorul de aur, și se bucură din plin de zilele care au urmat, pline de voie bună și belșug.
În concluzie, bătrânul îi spuse călătorului că lecția pentru care soarta l-a adus pe aceste meleaguri să o învețe, este cu cât dăruiești mai mult din ceea ce ai cu atât nu vei duce niciodată lipsa. Iubirea pentru cei din jur întotdeauna este răsplătită cu iubire, această fiind elementul principal de care avem nevoie, căci dacă avem iubire, putem avea orice. Călătorul pleca bucuros de ceea ce învățase în acest popas, îi mulțumi bătrânului și își văzu de drum, povestind tuturor despre bătrânul pescar și peștișorul sau de aur, așa cum și eu la rândul meu v-am povestit despre ei. Povestea merge mai departe, întotdeauna.
Adi 3PAS
P.S. Poveste inspirată de fotografia ce am primit-o cadou 🙂
Tu zana toamnă ai venit
Cu ale tale vânturi, ploi
Dar noi cu bucurie te-am primit
Acum că ai venit, mai stai cu noi
Vrem sa ne bucurăm de ale tale daruri
Ce cu iubire ni le aduci
Parfumul florilor târzii
Si-al strugurilor de prin vii.
Frumoasă toamnă te iubim cu tot ce ai
Si soare cald, si vanturi zău nu-i bai
Totul e parte din ce ești
Un anotimp plin de culoare si povești.
Cei mici se bucură de fructe
Si gospodinele gătesc legume multe
Dragă toamnă esti o zână bună
Chiar te rugam să stai cu noi…. în plus o lună!
Ne bucurăm de farmecul sublim
Sub o copac umbrela noi fugim
Ne sărutăm chiar de e vânt sau ploaie
Și ne iubim că-n suflet este mereu soare.
Zână toamnă iubire ne-ai adus
Frumusețea in inimi a patruns
Va sta cuminte si va încolți
La primavara dragostea va înflori.
Adi 3PAS
Dupa o zi de 1 iunie minunată petrecută în familie, mă relaxez la un ceai aromat de măr verde si melisa și astern pe hartie cateva rânduri…..
Frumoasa inițiativa a primariei de a organiza un spectacol si multe distracții gratuite in Herestrau de ziua copilului, apreciez atât efortul participanților la eveniment cât si bucuria copiilor care s-au distrat pe cinste. Țopăieli in castele umplute cu aer, șotron, castele de pahare, poze cu Mikey si Minnie , baloane si stegulețe nu mai spun…călare pe ponei etc. Dar ca la orice distracție erau nelipsite înghețata, floricelele, vata de zahăr si o multitudine de alte ronțăieli.
Cât despre florile din imagine, care nu am știut niciodată cum se numesc, dar mă bucur în fiecare primăvară de parfumul lor îmbietor și aspectul lor plăcut pus în valoare în aceasta poză de pasiunea mea de fotograf amator, care am constatat că fotografiate de aproape florile capătă un sens si un farmec aparte care inițial trece neobservat.
Ei bine aceste floricele sălbatice ce cresc pe gardurile oamenilor îmi trezesc amintiri despre prima iubire…Iubire am spus? Nu știu dacă asta era la aproximativ 10 ani când ieseam de la școala împreună cu o colega si Bună prietena cu care îmi petrecem câteva clipe minunate în drumul spre casă, vorbind vrute si nevrute si admirând florile întâlnite ici si colo. Dar de ce aceste flori din poză? Pentru că împreună am descoperit că la maturitate, pe lângă parfumul îmbietor, în această floare se găsește o picătură de nectar dulce si aromat, pe care îl obtii rupând o floare, apoi cu grijă se rupe partea de jos a florii in asa fel incat pistilul (firisorul acela din centru sa ramana intreg) care se trage afara, bobita din varful pistilului trecând astfel prin centrul florii și după ce este scoasă afară se observă pe ea picătura de nectar de care spuneam.
Pus pe vârful limbii, se poate simți aroma dar in mod special dulceața acelei picături de nectar, care te duce cu gândul la Legendele Olimpului si la băutură preferata a zeilor…elixirul vieții.
Asadar te invit sa îți amintești si tu de clipele frumoase din copilarie, când iți permiteai sa admiri natura, sa privesti norii și să îți imaginezi formele lor si multe alte modalități frumoase de a petrece timpul.
Te invit de asemenea să vizitezi pagina mea de facebook 3PAS în care împărtășesc cu tine pasiunea mea pentru flori, fotografie și alte moduri de a mă exprima.
Cu drag
Adi 3PAS
P.S. Text scris in urma cu câțiva ani. Între timp am aflat că florile acestea se numesc caprifoi sau mai popular mâna maicii Domnului.
Mă simt în căutarea firului pierdut Țineai de el, acum cred că s-a rupt
Un capăt e la mine, exersez
Cum să-l înnod cu-al tău când îl găsesc Dar capătul tău undeva s-a rătăcit
Prin labirintul care s-a clădit
Din sentimente odată vii, acum abandonate
Prin care nici lumina nu răzbate.
Acum cred că și eu m-am rătăcit
Ceea ce simt, m-atrage in labirint
Și nu, nu pot fireste renunța
Până când firul noi nu-l vom lega
Ne trebuie în schimb multă răbdare Caci labirintul este încâlcit și mare
Iar eu cu siguranță singur nu voi reuși De tine am nevoie ca sa ma susții!
Adi 3PAS
Toamnă blândă să nu pleci
Nu-mi plac vânturile reci
Ce îți lasă sufletul pustiu
De nu mai știi daca ești mort sau viu.
Dar știu că va veni un timp
Când vei pleca, ca orice anotimp
Iar eu rămân cu frigul zi și noapte
Și te astept chiar daca ești departe.
Gândul că te vei întoarce iară
Mă incalzeste-n fiecare seară
Prefer să te visez așa cum esti, frumoasa
Decat să văd pustiul pe fereastră.
Adi 3PAS
Stau așa într-un picior
Totul pare mai ușor
Astăzi eu sunt fericit
Chiar și ploaia mi-a zâmbit
Picături cu chef de joacă
Aproape m-au făcut leoarcă
Dar cum să te superi pe ele
Când vin de sus de la stele?
Mă uit în sus la norii trecători
Zâmbesc și ei, sunt mai ușori
Vântul îi va plimbă pe cer
În al naturii joc-mister…..
Și deodată, pe buze m-a picat
Ploaia chiar m-a sărutat
De aceea va sărut și eu pe voi,
V-aștept cu drag, să fiți vioi!
Adi 3PAS
Dăruiește și vei primi înzecit…..oare din motivul asta o facem? Dăruim în permanentă ceva fie bani, fie un ajutor, fie un zâmbet, o îmbrățișare, un gând. Oare câte din acestea le facem dezinteresat? Poate pe cele care nu ne costă….și nu numai….Și din păcâte iubirea, dragostea de cele mai multe ori este și ea condiționată…vrem să primim ceva înapoi. Acuma întreb când îmbrățișezi pe cineva drag dăruieșți sau primești acea îmbrățișare? Sau amândouă?
La un curs ne-a întrebat profesorul dacă știm ce este compasiunea…am asociat-o cu altruismul, cu milă, cu grijă pentru celălalt sau cu empatia. Dar de fapt se spune că este atunci când îl tratezi pe celălalt că fiind egalul tău…când de exemplu îi dăruieșți ceva de mâncare unui cerșetor să nu simți superioritate…Și ceea ce dăruiești să fie din inima, să nu aștepți neapărat ceva, nici măcar mulțumesc…Dar despre a dărui s-a vorbit foarte mult, s-a scris și mediatizat foarte mult….toți suntem îndemnați, uneori parcă “forțați”, împinși către acte de caritate prin mediatizarea insistentă…dar de primit știm?
Nu întotdeauna dăruim, din când în când mai și primim. Dar există multe persoane care nu știu să facă asta, sau nu vor…iar principalul motiv este frică, camuflată în spatele unor mășți:
Dacă privim mai atent toate acestea sunt pretexte, motive nejustificate pentru cel din afară, nu și pentru cel implicat. Chiar eu am căzut în această capcană de curând. Mi s-a oferit ceva și am refuzat. Am simțit cumva că nu este totul în regulă…și de aici am căutat justificări, cumva mă mințeam singur…Nu voi șți niciodată dacă am făcut alegerea bună….Dar m-a marcat nu știu încă pentru cât timp…și m-a făcut să reflectez la asta.
Este necesar să urmăm inima cum s-ar spune și să recunoaștem și să apreciem momentele de dăruire sinceră…gestul de a refuză pe cineva, îl poate face să se supere sau să se simtă stânjenit. Această stânjeneală apare datorită faptului că se confundă el însuși cu ceea ce dăruiește și atunci simte că el a fost respins…NU, NU suntem nici ceea ce dăruim nici ceea ce primim….
Nu iau în discuție acel mod de a primi și a dărui pentru care unii sunt luați la întrebări zilele astea…Doar ce pornește din inima, din suflet, și care aduce bucurie.
Un exemplu frumos este faptul că atunci când copilul vine de la școală cu un merit deosebit, o notă bună, este necesar să-l felicităm sincer, să simtă aprecierea și bucuria noastră și să-și dorească în continuare rezultate bune pentru a revedea această bucurie…..Dacă “sărim” să-l recompensăm material el va asocia precum în experimentul lui Pavlov rezultatul cu recompensă și atunci motivația lui va fi alta. Chiar am asistat la asemenea discuții între tată și fiu. Tatăl l-a motivat pe fiu cu bani pentru a lua parte la activitatea din curte (să curate de pe perete cu matura niște omizi) și am fost de-a dreptul surprins când i s-a cerut să culeagă niște cireșe pentru bunica băiatul a întrebat ce primește pentru asta….
Și în încheiere, că tot suntem în prag de seară, va mai spun o poveste motivațională….Pe malul marii, după o furtună, se zbăteau pe uscat foarte multe stele de mare…O fetiță se plimbă pe acolo și când le-a văzut, a început să ia una câte una să le arunce înapoi în mare. Un om care trecea pe acolo o întreabă de ce face asta, oricum sunt mii și nu le poate salva pe toate…La care fetiță îi spune că pentru EA contează..adică EA fiind fiecare stea de mare salvată….
Așadar sper că gândul meu bun și curat prezent în fiecare postare să ajungă și de dată această la sufletul vostru, să atingă acea coarda sensibilă care face să vibreze tot ce avem mai bun și mai luminos în noi.
Cu drag
Adi 3PAS
Emoții de toamnă
Ce vin înspre mine
Își fac loc grăbite
Printre oftat și suspine
Mă învăluie nostalgic un dor
Ce nu vrea să fie
Ca timpul, trecător
Tic-tac, tic-tac
Inima bate vioaie
I-am propus hibernare
Ea nu vrea să audă
Își dorește mișcare
Te zăresc printre frunze
Esti acum peste tot
Te joci în culori, sentimente și foc
Am visat ca ești toamna
Ce din priviri o inspir
Și pătrunzi în celule
Nu te mai expir…..
Adi 3PAS
3 PAS(I) CĂTRE CEILALȚI 